Google+ Randuri pentru suflet: galerie
Se afișează postările cu eticheta galerie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta galerie. Afișați toate postările

miercuri, 6 aprilie 2016

Do it yourself cu Diego

V-am povestit acum ceva vreme cum eu și soțul am decis să facem unele schimbări în micuța noastră casă, i.e. ceva tapet modern pe un perete, o perdea nouă, o mochetă cu model, toate de la Diego.

Am cumpărat totul de la Diego, nu înainte de a ne face însă card de fidelitate pentru a beneficia întotdeauna de reduceri, chiar și de până la 50%, de serviciile unice, oferite exclusiv posesorilor de card de fidelitate, card despre care aflasem de pe pagina de Facebook Diego România. Pentru card, în caz că sunteți interesați, poate aplica orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, și este un card prin care furnizorul își arată recunoştinţa faţă de clienţii fideli, oferindu-le anumite beneficii suplimentare. Obținerea lui nu este condiționată de achiziționarea vreunui produs, ceea ce înseamnă că îl poți face acum și dacă, în primul newsletter pe care l-ai primit ți se pare ceva interesant, abia atunci poți cumpăra.

Ei bine, după cum vă povesteam, după ce am cumpărat produsele, în timp ce noi savuram o cafea, perdelele și draperia ne erau tivite, serviciu oferit gratuit de magazin. Am ales ca produsele să ne fie transportate la domiciliu, pentru că nu prea aveam spațiu în mașina personală, dar și pentru că am dorit să beneficiem de serviciile pe care Diego le oferă clienților săi și despre care consultantul de vânzări ne-a vorbit.

Ce nu oferă, din păcate, Diego este mână de lucru la domiciliu, ceea ce înseamnă că a trebuit să folosesc mâna de lucru a soțului și să începem împreună un proiect do it yourself, după cum ar zice americanul.

Am făcut rost de bormașină pentru galerie și șină pentru perdea, și ne-am apucat de treabă.

Cea mai dificilă parte nu a fost cea a montării galeriei și a șinei. Acolo treaba a fost extrem de simplă: câteva găuri date de soț, câteva dibluri și problema s-a rezolvat. Până și montarea perdelei și a draperiei i-a revenit tot lui - dacă el este cel înalt din familie, ce vină am eu?! Nu vă mai povestesc că eu în tot acest timp îi mai citeam și lui câte un sfat de pe pagina celor de la Diego de Sfaturii și informații utile, nu că l-ar fi interesat pe el cum întreținem draperiile (pentru cele interesate, informații găsiți aici), ci pentru că încercam să îi distrag atenția de la faptul că eu nu prea sunt implicată la fel de mult ca el în acest proiect.

Ce-i drept, la montarea tapetului, fără abilitățile mele de a descoperi lucruri interesante pe net și fără articolul celor de la Diego CUM SĂ MONTĂM TAPETUL?, nici nu am fi reușit.

Am urmat cu sfințenie cei 12 pași și rezultatul a fost pe măsură.

Ca să nu se supere soțul că el a depus cel mai mult efort, deși - sincer - s-a întrecut pe sine, am promis că voi realiza și eu propriul meu proiect DIY din care va rezulta un tabloul ca cel de mai jos, proiect la care deja am început să lucrez.

Articol scris pentru proba 14 a Spring SuperBlog 2016.

RSS