Emotii si planuri de toamna

A venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Da, a venit si de data asta pe bune, toamna cea adevarata, cea pe care o stiam din copilarie... Cu frunze aramii pe asfalt, cu miros de iarna dimineata, cu voci zglogii de copii care asteapta sa inceapa scoala...
A venit toamna si a adus cu ea, pe langa cele de mai sus si multe altele pe care, fara sa vreau, le-am omis, SuperBlog 2013. Pentru ca am participat si la Spring SuperBlog, editia de anul acesta, pentru ca mi-a placut si pentru ca si acum ma uit cu drag la diploma pe care am primit-o in urma participarii, mi-am prospus sa particip si acum, cu mai multa inspiratie, timp si pasiune.
Se spune ca toamna se numara bobocii, eu una numar zilele care mai sunt pana la inceperea competitiei! SuperBlog 2013, accept provocarea si astept startul!

Urati-mi succes si insotiti-ma intr-o noua aventura!

Vis de copila

Stateam si ma gandeam zilele trecute, cum eu, pustoaica fiind - nu cred ca aveam mai mult de 14 ani -, ma visam scriitoare. Descoperisem de ceva vreme minunata lume a cartilor si imi doream cu ardoare sa pot sa creez si eu povesti asemenea celor pe care le citeam cu nesat. De asemenea, mi-ar fi placut sa fiu actrita si sa le pot interpreta, insa timiditatea excesiva de care am dat mereu dovada stiam ca imi va sta in cale. Asa ca, realizand ca visul de a fi actrita va ramane doar un vis. Mi-am trasat in mintea mea de copil o alta traiectorie: aveam sa scriu. Ma vedeam cu ochii mintii intr-o camera plina cu carti - biroul meu personal -, cum stau in fata unei masini de scris - pe vremea aceea calculatoarele nu erau un must have precum in zilele noastre - si cum umplu pagina dupa pagina... 

Zambesc amintindu-mi, zambesc pentru ca aceea perioada a fost poate singura in care ambitia mea nu a avut margini, in care nici pentru un moment nu m-am gandit sa ma indoiesc de propriile forte. Pur si simplu mi-am cumparat un caiet dictando cu 100 de file si m-am apucat de scris. Si am scris... Am scris fara incetare, pagina dupa pagina, pana la THE END-ul de pe ultima pagina a celui de-al doilea caiet. Doua sute de pagini: introducere, cuprins si incheiere; expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punct culminant si deznodamant; personaje principale si secundare, caracterizate direct si indirect...

Nici astazi, dupa ani buni de zile, parca nu-mi vine... Nu am recitit povestea in intregime niciodata... Am incercat sa o fac, insa, matura fiind acum, nemaiavand mintea unui copil inocent, mi s-a parut  prea puerila, prea slaba, prea nici eu nu stiu cum pana la urma. Am fost aspra in judecata, ma gandesc; eram doar un copil. Remarcabil si notabil ramane faptul ca mi-am dus pana la capat un gand, ca nu am abandonat, ca am fost in stare sa scriu ceva mai mult decat o simpla compunere pentru tema de acasa. Astazi, daca as avea aceeasi pornire, aceeasi neliniste, aceeasi pasiune si perseverenta, as reusi, poate, sa-mi schimb complet viata.

La 19 am luat din nou pixul in mana, m-am asezat in fata foii albe si am inceput sa scriu. Incet, gandit, regandit, fiecare fraza scrisa si rescrisa. Am terminat capitolele 1 si 3, iar ce al doilea l-am intrerupt la jumatate. Aveam ideea, stiam exact ce vreau sa cuprinda, dar parca nu-mi gaseam cuvintele. Zi dupa zi, am uitat de acest proiect. Undeva, intr-un colt al casei parintesti, sunt convinsa ca mama a pus la pastrare paginile acestea. Poate intr-o zi, una destul de indepartata - cred - vor capata si ele sfarsitul pe care il asteapta...

Au trecut apoi ani, ani in care nici macar doua randuri de jurnal nu am fost in stare sa scriu, in care am simtit, probabil, ca, daca astern pe hartie ceva din ceea ce traiesc si ce simt, as recunoaste infrangerea, faptul ca nu ma aflu deloc acolo unde mi-as fi dorit sa fiu. Viata are insa propria ei cale, si, de multe ori, iti croieste ea drumul pe care tie ti-e frica sa ti-l croiesti singur... 

Am incheiat un capitol din viata care parea sa nu fie a mea, am inceput altul. Am reintalnit un om pe care de mult nu-l mai vazusem, m-am apropiat de el, mi-am deschis sufletul, l-am lasat sa ma impinga usor de la spate si asa, cu ajutorul lui sau, mai bine spus, datorita imboldului lui, am ajuns sa astern din nou pe hartie (pc) ganduri. Am scris, dupa aproape 7 ani, un articol pentru un concurs. Nu am castigat, dar mi s-a redeschis apetitul. A contat enorm si faptul ca, indiferent de stangacia exprimarii, de tehnica etc., primul meu cititor, prietenul care m-a impins de la spate si care mi-a devenit si iubit, nu m-a criticat.

De ce toate aceste ganduri acum? Pentru ca odata usa redeschisa spre un vis al copilariei, cu pofta de scris, cu dorinta de a impresiona - nu avea nicio importanta ca impresionam un singur om -, am descoperit Spring Super Blog. Am participat la mai putin de jumatate din cele paisprezece etape ale competitiei. Lipsa de timp - eram la inceputul unei noi relatii si ma desprindeam cu greu (la fel se intampla si acum, intr-o oarecare masura) din bratele persoanei dragi - si pauza mult prea mare pe care singura mi-am acordat-o a facut sa nu particip la toate probele, sa am intarzieri in indeplinirea sarcinilor... Cu toate acestea, ieri, am primit diploma de participare. Cu ea in maini, m-am simtit asemenea unui copil care isi primeste premiul la sfarsitul anului scolar... Cu diploma in fata ochilor, am reinceput sa visez cu ochii mintii...

Param, pam, pam, ole!

Param, pam, pam, param, pam, pam!!! Ole!!!

Da, recunosc, am luat-o putin razna, dar asta pentru ca deja ma gandesc la vara ce va sa vina si la concediu, la soare, la mare, relaxare, fara munca si fara sefu’ care uita, uneori, ca fiecare dintre noi are si viata personala.

Pentru ca tot fuse zilele trecute Tragul de Turism al Romaniei si pentru ca, cum se intampla in fiecare an, imi propun sa ajung, dar niciodata nu o fac, ma decisesem zilele trecute sa caut pe internet cea mai buna oferta. Lenesa din fire si, unde mai pui, ocupata pana peste cap, am gandit-o, mi-am notat-o pe un post it si apoi am uitat. 

O idee despre locul in care vreau sa merg aveam deja. Stiam ca vreau un loc insorit, unde sa pot face plaja, dar, in acelasi timp, plin de istorie, de obiective turistice pe care sa le pot vizita. 

Noroc cu a 7-a etapa a concursului Spring Super Blog 2013. Asa am tras putin de mine, mi-am facut putin timp liber si, documentandu-ma pentru acest articol, am gasit destinatia potrivita: Barcelona. 

Nu, nu sunt genul care prefera destinatiile din afara tarii, dar m-am gandit ca ar fi cazul sa mai las litoralul romanesc si sa-mi clatesc si eu ochii cu alte peisaje, alte locuri, alti oameni. 

De ce Barcelona, in primul rand, pentru ca am o prietena care traieste de aproape doi ani in Spania si care, de fiecare data cand vorbim, imi povesteste despre frumusetea Spaniei si a oamenilor sai.

In al doilea rand, concediu Barcelona sunt convinsa ca va fi de vis, asta deoarece conform informatiilor de pe site-ul agentiei Paralela 45 „Barcelona ofera o oportunitate unica pentru turisti, de a se plimba de la ramasitele romane spre cetatea medievala, si spre orasul modern cu bulevardele sale deschise si toate intersectiile lasate largi de colturile cladirilor taiate in mod unic. Centrul istoric al orasului este aproape plat, in timp ce orasul modern se intinde spre dealurile inconjuratoare, avand strazi ce cresc in altitudine, ce aduc aminte de San Francisco” (Sursa: http://paralela45.ro/destinatie/barcelona-spania). Iar asta nu poate sa insemne altceva decat ca setea mea de cultura, sigur, va fi ostoita…

Apoi, mai vreau sa vad acest oras minunat si pentru „remarcabila mostenire lasata orasului de arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit si a lucrat la Barcelona, si care a lasat lucrari faimoase ca Palau Guell, Parc Guell si imensa, dar inca neterminata biserica Sagrada Família” (Sursa: http://paralela45.ro/destinatie/barcelona-spania).

Si pentru ca de-a lungul timpului am auzit numai lucruri bune despre Agentia de turism Paralela 45, prima agentie de acest fel infiintata in tara noastra, am decis sa aleg oferta lor de Sejur Costa Brava 2013. 

Sa aleg, am spus? Este un pic cam mult spus. De ce? Uit mereu ca trebuie sa ma sfatuiesc si cu cealalta jumatate mai buna a mea: prietenul meu! Sunt convinsa insa ca nu-mi va fi deloc greu sa-l conving. Va trebui doar sa-i povestesc putin despre frumusetea de vis a Mediteranei si, intr-o doara, faptul ca, de exmplu, daca am alege sa plecam cu Charter Barcelona din Cluj, o putem face in orice zi de miercuri, in intervalul 19.06 - 11.09.2013, deci i-am putea sarbatorii ziua de nastere band cerveza, mancand paella si ascultand flamenco.

Si pentru ca stiu ca argumentele pe care i le voi aduce sunt imbatabile, nu-mi ramane decat sa visez la momentul inserarii, in care ne vom plimba tinandu-ne de mana pe La Rambla! Param, pam, pam! Ole! Barcelona, ya venimos! 

Rochite pentru fetite

Etapa a 6-a a concursului Spring Super Blog 2013 si totodata un bun prilej de a va povesti despre pasiunea mea din copilarie de a-le crea haine papusilor mele si apoi chiar mie.

Imi aduc aminte cu drag cum, copila fiind, imi placea ca papusile mele sa aiba tot timpul cat mai multe hainute. Era si normal. Erau si ele fetite ca si mine, pritenele mele cele mai bune, si asa cum mie imi placea sa fiu cocheta, imi doream si pentru ele o garderoba cat mai bogata. Bijuteria coroanei mele de mica croitoreasa la vremea aceea a fost o canadiana pentru una dintre papusi. Era din fas si captusita cu vata, ca sa nu-i fie frig domnisoarei iarna. Mi-aduc si acum aminte cata munca a stat in spatele acestei realizari marete, cu care multa vreme m-am mandrit.

Ceva mai tarziu, cand am mai crescut, am descoperit si prima masina de cusut, o Ileana, veche si uzata, deja la al n-spelea proprietar (matusa mea). Cat de fascinata am fost de minunea asta si cat imi doream si eu una numai a mea. Imi placea sa o privesc pe matusa cum se aseaza la masina ei de cusut, cum miscand din picioare, intr-un du-te-vino continuu, transforma o bucata de carpa intr-o adevarata bijuterie.

Imi amintesc cum, intr-una din zile, matusa plecand de a acasa, m-am asezat eu la masina ei. Eram vrajita. Ma simteam Prazlea cel Voinic care pusese mana pe merele de aur. N-am indraznit sa incerc prea multe. Pedalele erau prea grele pentru piciorusele mele firave, iar frica de a nu strica ceva era imensa. Insa, in sufletul meu, din acel moment, mi-am dorit si mai mult sa am o masina de cusut.

Si pentru ca stiam ca visul meu nu avea sa se indeplineasca prea curand – parintii nu-si permiteau sa imi ia una doar pentru a-mi face mie pe plac, in plus, deja aveam doua croitorese in familie, a treia nu-si avea rostul, iar rostul meu era sa invat –, m-am gandit ca pot totusi face ceva pentru a-mi transforma pasiunea intr-un vis devenit realitate. Primul pas era sa croiesc ceva doar pentru mine. Pentru papusi o facusem deja si eram multumita de rezultat, la fel si ele.

Am pus mana pe foarfeca si, dintr-o bucata de finet, alb cu floricele rosii, gasit printre lucrurile bunicai, mi-am croit o pijama frumoasa, pe care am purtat-o cu drag si mandrie multi ani, pana ce panza din care era facuta a cedat numeroaselor purtari si spalari.

A doua tentativa de a arata celor din casa ca merit o masina de cusut a fost la scurta vreme dupa ce una dintre matusi mi-a cusut pijamaua croita de mine. Se apropia balul de sfarsit de clasa a 8-a iar eu doream sa fiu fara pereche. Voriam o rochita eleganta, asa cum vazusem eu intr-un film, cambrata pe talie, scurta pana la genunchi, cu bretelute si doua fasii de material pe care fie sa-le pot lasa sa atarne pe spate, fie sa le pot lega intr-o fundita.

Pentru ca simteam ca niciuna dintre matusi nu ar reusii sa surprinda exact esenta rochitei pe care eu o vedeam cu ochii mintii, m-am apuca din nou de croit. Recunosc, de data asta incercarea mea nu am mai fost incununata de succes. Era o provocare prea mare. Noroc cu matusele care au reusit sa dreaga isprava mea si m-au facut sa ma simt o adevarata printesa la bal.

Acum, cand anii au trecut, dupa ce am trecut de la croitorie la tricotat – si aici realizarile sunt multe, poate chiar mai multe, insa asta este o alta poveste –, realizez ca de multe ori e nevoie de un mic ajutor – o masina de cusut.

Si pentru ca in copilarie nimeni nu a catadicsit sa-mi faca hatarul, m-am decis, acum, matura fiind, desi cu foarte putin timp liber la dispozitie, sa-mi indeplinesc singura visul copilariei. Prima oprire a fost la un magazin de electrocasnice, recunosc, unul virtual. Printre multele oferte disponibile aici, cea care mi-a atras atentia a fost masina de cusut Singer Talent 3321. De ce aceasta si nu alta? Pentru ca, doar vazand-o, deja am inceput sa visez cu ochii deschisi la zecile de rochite pe care aveam sa mi le fac, in zeci de culori, cu zeci de broderii si cusaturi invizibile, la fustitele drepte, in clos sau in colturi, cu volane sau fara, la bluzele cu flori aplicate, cu gulere largi si maneci bufante!

Cu 21 de programe de baza – 2 cusaturi drepte, din care 1 elastica; 6 modele de surfilare, din care 3 elastice; 4 modele de cusatura invizibila, din care 2 elastice; 8 modele de broderii, din care 4 elastice; 1 butoniera in 4 pasi, sistem de introducere automata a firului in ac, pas reglabil al cusaturii, posibilitatea de a regla latimea cusaturii, functie de intarire a cusaturii, functie de matlasare, posibilitatea de a coase butoniere, nasturi si fermoare si accesorii – piciorus universal (montat pe masina), husa de protectie, pedala + cablu de alimentare; în bratul detasabil: piciorus cusut butoniere, piciorus cusut fermoar, placuta de stopat, perie curatare, port-bobina vertical, ghidaj matlasare, set ace, opritor papiota (mare si mic), si bobine, maner pentru transportare facila, dispozitiv taiere ata dupa coasere, mi-am dat seama ca, cu Singer Talent, visul meu putea deveni realitate.   

Urma sa spun „Adio!” croitoresei din capatul strazii – scurtatul pantalonilor nu va mai fi o problema –, vizitele la matusa aveau sa devina mai dese – asta pentru ca voi avea nevoie de un profesor si cine ar fi mai potrivit pentru acest rol decat un om care imi impartaseste aceeasi pasiune si care se si pricepe la ceea ce face –, si aveam sa spun, pe viitor, „Bine v-am gasit!” magazinelor pline cu tot felul de materiale, viu colorate.

Deja ma vedeam plimbandu-ma printre standuri, pipaind matasea, stofa, stamba, catifeaua etc., incercand sa decid ce sa aleg, visand cum fiecare bucata de material prinde viata sub piciorusul delicat al celei care nu peste multa vreme stiam ca va urma sa-mi fie un real sprijin si mijlocul prin care sa-mi indeplinesc un vis al copilariei dragi. 

Doamna mea

Pentru ca am acceptat provocarea de a participa la Spring Super Blog 2013, iata-ma la proba din etapa a 5-a.

Fiind o proba despre “Femei care ne inspira”, primul meu gand a fost sa scriu despre mama, dar m-am gandit ca ei, mamei, am sa-i fac alta data aceasta onoare; e o femeie mult prea speciala, o inspiratie reala.
M-am gandit apoi ca as vrea sa scriu despre prima mea sefa, femeia care mi-a acordat o sansa, a crezut in mine, mai mult decat credeam eu insami, fara ajutorul careia nu as fi azi unde sunt, insa parca simt ca imi vine usor peste mana. Asta din cauza asocierii dintre cele doua idei de baza ale concursului.
Cu toate astea, citind “Filosofia” firmei Jolidon, gandul meu zboara tot la dansa, la doamna eleganta si stilata, cu un caracter impecabil, spirit inovativ, un mod neconventional de gandire si respect pentru oameni si pentru valorile morale, care mi-a indrumat pasii in primii mei ani de activitate. Doamna mea G., o Freesia Fresh, daca as putea-o numi asa, caci sub masca liderului-maestru, de neclintit, cu viziune clara si mana de fier, aveam sa aflu ca se ascundea o persoana fina, delicata, o romantica incurabila.
Da, romantica incurabila pentru ca, la un moment dat, in putinele momente in care uita ca este sefa noastra si-si deschidea sufletul, aratandu-ne latura sa profund umana, am aflat ca traia o frumoasa poveste de dragoste, din acelea pe care doar in carti le citesti sau le vezi in filme, alaturi de sufletul dansei pereche, de care doar moartea avea sa o desparta, o poveste pe care cu totii ne dorim, sper, sa o traim in viata.
Aceasta doamna, dupa cum va spuneam, mi-a calauzit pasii, mi-a transmis din bogatele sale cunostinte in domeniul in care activez, m-a facut sa iubesc si sa respect mai mult ca inainte cartea, oamenii care se afla in spatele ei, fie ca sunt autori sau cei implicati intr-un fel sau altul in procesul de productie al produsului finit, pe care cu totii il gasim pe rafturi, in biblioteci sau in format digital. Mai presus de toate, a crezut in mine si, chiar daca eram tanara si fara experienta, mi-a oferit sansa sa lucrez alaturi de dansa.
Am incercat sa fiu un invatacel cat mai silitor, sa sorb fiecare invatatura din acest izvor viu de intelepciune, care mi se oferea fara pret si fara interes, doar din dorinta de a lasa si altora din preaplinul cunoasterii...  
Chiar daca astazi viata ne-a facut sa apucam pe drumuri diferite, si acum imi amintesc cu drag de dansa, de calitatile pe care, desi n-as vrea sa fie asa, cu greu le mai gasesc azi la alti semeni: curaj, devotament, respect – pentru om si pentru profesie –, dezinteres, altruism, tarie de caracter, intelegere, verticalitate, inteligenta, diplomatie, tact, integritate si lista ar putea continua la nesfarsit...
Din toate aceste ingrediente care ar trebui sa defineasca si azi fiinta umana, doamna mea mi-a oferit cate putin, insa cat sa ma construiasca si sa ma transforme in ceea ce sunt azi.
Impresionanta ca lider si specialist in litere, cu o cultura vasta si ani buni in slujba cuvantului, doamna mea era si este si azi la fel de impresionanta si ca simpla reprezentanta a sexului frumos. Rafinata, eleganta, stilata, cu mult bun gust, chiar si azi, daca o intalnesti pe strada, „She leaves a trail of glitter is never forgotten”.
De la dansa am invatat meserie, am invatat sa fiu om, sa fiu mai buna si sa fiu o lady. Dansa, alaturi de mama, sta la loc de cinste printre „icoanele” de colectie, care m-au definit, m-au cizelat, m-au conturat...
Va multumesc sincer doamnele mele. Sper ca si eu la randul meu sa pot transmite, asemeni voua, putin din putinul mintii mele si al sufletului meu.

Epliarea, o problema sau nu?

Am venit primavara, ceea ce inseamna ca au sosit si zilele frumoase si insorite, ca voi renunta de acum la multele haine groase care m-au sufocat o iarna intreaga. De acum voi spune “bun venit” rochitelor si fustitelor viu colorate. 

Bucuria mea e maxima, caci nascuta fiind intr-o zi de iarna, ador vremea frumoasa, ador sa simt cum razele soarelui imi mangaie fata. 

Ca orice domnisoara care incearca din rasputeri sa fie cocheta, am trecut repede in revista achizitiile din garderoba si mi-am facut o lista “must have” cu ceea ce consider ca-mi lipseste. Tocmai cand credeam ca toate problemele mele s-au rezolvat si ca ma pot bucura in liniste de frumusetea zilelor cu soare, cantec de pasarele si miros de pomi infloriti, mi-am amintit ca piesele vestimentare mai sus amintite implica si un picior frumos, ingrijit, mereu proaspat epilat.

Daca problema vestimentara am rezolvat-o relativ repede, aici lucrurile stau putin altfel. Ideea de a ma epila singura deja nu ma mai incanta de mult – merge cand te grabesti si nu ai timp sa ajungi la salon, dar nu e varianta cea mai buna, firul de par creste mai repede, mai viguros -, epilatul cu ceara ma irita teribil, in consecinta, m-am gandit ca ar fi o varianta sa incerc si epilarea definitiva. 

Si cum, ori de cate ori am de luat o decizie mai importanta, am obiceiul de a ma informa temeinic, am dat un search pe Google si am aflat ca exista doua tipuri de epilare definitiva – cea cu laser si epilarea IPL. Ambele folosesc lumina terapeutica, diferenta ar consta in numarul de sedinte necesare si, bineinteles, costul aferent acestora. 

Dupa o indelungata analiza aproape ca hotarasem sa merg pe varianta eliparii cu laser. De ce spun aproape? Pentru ca mi-am adus dintr-o data aminte de cazul unei domnisoare care a mers la un salon pentru a-si face un tratament facial care implica estomparea petelor, iar domnisoara in cauza, care a platit pentru un tratament care promitea minuni, s-a ales cu o arsura de toata frumusetea. Deci, cu dracusorul instalat pe umarul stang, am inceput sa repun in balanta alternativele. Trebuia sa iau o dezicie curand, nu vroiam sa ma apuce vara inca analizand avantajele pro si contra. 

Am dat o noua cautare pe Google si, deschizand rand pe rand paginile cu rezultate, am ajuns la un magazin online, unde, la capitoul promotii, am gasit un epilator IPL. Si pentru ca descrierea pe care am citit-o 

“Sentiment poate fi asemanat cu o usoara senzatie de caldura. Fiecare om are propria lui toleranta la durere sau disconfort, dar si alti factori intra in joc. S-ar putea simti durere mai mult daca aveti o piele sensibila, sau foarte inchisa la culoare sau un fir de par gros. Prima data, cand folositi dispozitivul este de obicei cea mai intensa senzatie deoarece lumina pulsata este de o intensitate foarte puternica si apoi dispare cu alte utilizari pentru majoritatea oamenilor.

Silk’n SensEpil are cinci setari pe care le puteţi adapta la sensibilitatea dvs. Folosind setarea cea mai mare va produce, de asemenea, mai multa caldura, si va va oferi rezultate mai bune”,

m-a incantat, am decis sa-l trec pe lista mea “must have”. Un punct in plus in alegerea mea l-a avut si faptul ca, recunosc, sunt o fricoasa, iar epilarea definitiva folosind Epilatorul Silkn cu lumina intens pulsata Sensepil XL cu 40.000 impulsuri mi-a parut a fi prea putin dureroasa. 

M-am mai gandit ca, urmand cu atentie instructiunile de folosire, sigur nu am de ce sa ma tem. Alt atuu a fost si faptul ca investind in acest obiect in viitorul apropiat, scutesc sute de vizite la salon, deci o groaza de bani.

Asftel, cu decizia luata, cu noul dispozitiv trecut pe lista, m-am gandit sa va impartasesc si voua descoperirea mea, scriind articolul acesta pentru Spring Super Blog 2013.