Eeny, meeny, miny, moe / Hai cu toti la Diego!

Va povesteam intr-un articol precedent ca nu de mult ne-am mutat in casa noua. Din pacate nu este a noastra, dar asta nu inseamna ca din momentul in care i-am calcat pragul nu am inceput sa vand cu ochii mintii cum poate fi transformata.

"-Vai, ce sufragerie spatioasa, pisi! Imi si imaginez o canapea neagra pe colt, uite, aici in dreapta, pe peretele din fata! Si aici, pe stanga, cum intri, pe peretele comun cu bucataria, ar merge perfect o biblioteca dintr-asta moderna. Si o masuta de cafea, micuta, cu spatii de depozitare, stii tu despre ce vorbesc, nu?!
- Da, la fel de bine precum stii si tu ca redecorarea nu va fi una pe atat de drastica pe cat ti-o doresti tu," mi-a raspuns sotul, taindu-mi putin din aripi.

Am continuat discutiile, am negociat si renegociat. Sotul voia cu orice pret sa schimbam mocheta, eu voiam alte perdele si draperii. Rezolvarea urma sa fie simpla - chiar daca a existat, la un moment dat, si discutia legata de rentabilitatea unei investitii intr-o casa care nu este a ta -, fiecare alege ce doreste, atat timp cat la capitolul tapet alegem impreuna.

Am decis impreuna ca trebuie sa transformam casa intr-un camin pentru noi si fetita noastra si am trecut la treaba. Nu aveam resursele sa transformam sufrageria intr-una moderna, asa cum ne-ar fi placut amandorura, dar un tapet, o mocheta cu model si perdele plus draperie era o investitie de bun simt pentru comfortul intregii familii.

"- Uite cum facem, ne orientam dupa pret, calitate, recenzii. La sfarsit de saptamana, cu propunerile pe masa, produse si furnizor, alegele cea mai buna solutie.
- Aye, aye Captain! O saptamana sa fie!" i-am raspuns.

Dupa saptamana acordata pentru research, cu ideile pe masa, am decis impreuna sa facem cumparaturile de la Diego, urmand ca data viitoare, cand aveam sa luam si parchet, sa profitam de serviciile de consiliere profesionala pe care le ofera clientilor lor.

Cred ca am adus putin lucrurile in favoarea mea cu refrenul pe care, subtil, incepusem sa-l fredeonez, cu juma' de voce, cu cateva zile inainte de marea decizie finala. Adevarul este ca imi placusera cei de la Diego si nu prea voiam sa pierd ocazia de a-mi face cumparaturile la ei.

"- Eeny, meeny, miny, moe
Hai cu toti la Diego!
Au covoare si tapet,
Poti sa-ti iei chiar si parchet.
Au perdele, draperii,
Nu dai banii pe prostii! Unde am auzit jingle-ul asta?" avea sa ma intrebe la scurta vreme sotul. M-am facut ca nu stiu, ca sa nu concluzioneze ca, intr-o oarecare masura, am trisat.

Ce am ales fiecare, fara a ne consulta, vedeti in imaginea de mai sus. Eu sunt de parare ca ne-am descurcat, iar alegerile facute s-au potrivit perfect.


Acest articol a fost scris pentru proba a treia a Spring SuperBlog 2016.

Un hibrid, o lume noua

Bianca tocmai ce implinise 18 ani de cateva zile. Tatal sau ii promisese de mai bine de un an ca atunci cand isi va sarbatori ziua de nastere ii va face cadou o masina. In tot acest an, fata avusese timp sa se gandeasca si ajunsese la concluzia ca, orice model ar alege, niciuna nu s-ar potrivi pe strazile din Bucuresti, pline de gropi si de soferi stresati si grabiti. Tatal, insa, era de alta parere. Pentru el, promisiunea data era datorie curata. Trebuia sa ii ia fetei un auto.

Intr-o dupa-amiaza, mai mult impinsa de la spate si constienta ca nu avea cum sa-i schimbe decizia, Bianca il insoti pe tata intr-o reprezentata auto.

- E doar un simplu testdrive. Incercam 1-2 modele si, daca iti place masina, a ta va fi! spuse tatal entuziasmat.
- Cum spui tu, tati, ii raspunse Bianca, gandind insa „Oare de ce nu vrea sa inteleaga? Nu vreau masina! In Bucurestiul asta, nu merita sa ai masina!  E o investitie inutila.”

Ajunsi la showroomul Toyota, tatal alese pentru Bianca, la indicatiile vanzatorului, doua modele hibrid, un Auris Hibrid si un Yaris Hibrid. Ambele rosii, full option.

- La volan, don’soara!
- Eu?! intreba uimita fata. Era inca in lumea ei, in care tatal, cu riscul de a nu-si tine promisiunea, o asculta macar o data.
- Tu, cine altcineva? Mai vezi vreo domnisoara pe aici? Hai, fuguta, la volan. Vreau sa ma plimbe fata mea.

Bianca urca la volan, putin botoasa, dar  spunandu-si ca, pana la urma, este doar o plimbare. Asta nu inseamna ca o vor si cumpara. Doar ea era cea care avea ultimul cuvant de spus. Putea sa ii spuna tatalui ca inca nu a gasit ceea ce ea isi doreste.

Porni motorul si iesi pe strada. Deodata lumea se schimba total, de parca un magician nevazut facuse o vraja cu bageta lui fermecata si transformase lumea pe care Bianca o stia intr-o alta, plina de culoare, frumoasa, de basm.

Era ca si cand, un pictor nevazut dadea culoare unei panze desenate-n alb si negru. Copacii erau mai verzi, florile mai vii, casele mai vesele, totul era mai stralucitor…

Masinuta ei torcea usor, aproape ca nici nu-i auzeai motorul, atat era de silentios. In interiorul luxos al masinii, unde muzica rula in surdina, se simtea precum o nimfa intr-un cocon.

- Bianca, las-o mai moale, te rog.
- Poftim? spuse fata nedumerita.
- Ai depasit limita de viteza, draga mea.
- Scuze, nici nu mi-am dat seama, masina asta e asa de usoara, ai impresia ca plutesti, nu altceva!

„Ma simt de parca drumul ar fi ca-n palma, de parca as pluti pe o Cale Lactee…"

- Am ajuns. Cum vi s-a parut, domnisoara? o intreba vanzatorul.
- Gata? Asta a fost tot? Tati, cand o luam acasa? Precious trebuie sa vina acasa cu noi!

Tatal zambi si-si saruta coplia pe crestet. Cateodata nu trebuie decat sa incerci, lucruri minunate se pot intampla daca-l lasi pe „nu vreau” de-o parte!

Acest articol a fost scris pentru proba a 13-a a competitiei SuperBlog 2013.