Google+ Randuri pentru suflet: 2016

luni, 11 aprilie 2016

Creditul in mediul online

Creditul pe care ti-l castigi, ca blogger, in mediul online este la fel de important ca cel din mediul offline, la fel de important ca increderea pe care ti-o acorda, de exemplu, AVBS Credit in momentul in care iti acorda orice tip de credit, fie ca este el credit de nevoi personale, credit ipotecar sau de tip prima casa.

Daca creditul bancar il poti obtine cu usurinta de la AVBS in cazul in care indeplinesti toate conditiile cerute, creditul in mediul online are nevoie de mult mai multe.

In primul rand, tu ca blogger, ca om si reprezentant al mediului online, trebuie sa dai dovada de consecventa, corectitudine, creativitate si sa te bucuri de parteneriate. Aceste parteneriate sunt adesea girantele tale si ale blogului tau. Ele certifica publicului faptul ca au ajuns intr-un mediu "acreditat", intr-o zona demna de a fi luata in seama.

De exemplu, bloggeri si bloguri precum Natural, ca aloe vera – Daniel Botea, castigatorul locului I in Spring SuperBlog 2015, Nimicuri fantezii – Cornelia Crina Popa, castigatoarea trofeului SuperBlog 2015 sau Infrasunete.eu – Dumitru Stoica, participant la SuperBlog 2015, castigator al rolului de partener media la ultima proba din acea editie, ca parteneri ai unei competitii precum Spring SuperBlog si-au castigat cel mai mare capital de valoare.

Din 166 de bloggeri inscrisi la acesta editie a competitiei, cel putin 50% au avut curiozitatea sa acceseze fie site-urile bloggerilor parteneri, fie ai celor care fac parte din categoria partenerilor media - de exemplu: http://www.toateblogurile.ro/, http://www.comunicatedepresa.ro/ etc.

Pe de alta parte, tu ca blogger, prin participarea la astfel de competitii, poti avea norocul fie sa iti castigi dreptul de a fi blog partener la o alta editie, fie poti incheia partenriate cu alte bloguri.

Pe langa competitii, parteneriatele media sunt poate cea mai sigura cale de a castiga credit, credit care te poate propulasa pe tine si blogul tau printre blogurile preferate de cititori.

Sunt nenumarate evenimente de-a lungul anului la care un blogger poate incerca, in cazul in care nu are sansa de a fi invitat, sa fie partener, evenimente care ii aduc vizibilitate, credibilitatea etc.

La banca sau la orice institutie de creditare aduci un dosar plin de acte care este supus unei analize. In mediul online, cartea ta de vizita este lista de parteneriate, articolele pe care le-ai scris, premiile pe care le-ai castigat, competitiile la care ai participat.

Parteneriatul pe care noi cei 166 de bloggeri l-am incheiat cu Spring SuperBlog 2016 se incheie astazi, 11 aprilie, cu cea de-a 16 proba sustinuta de AVBS Credit, proba pentru care a fost scris si acest articol.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Cu Farmec n-ai nevoie de mai mult de trei minute!

De cand am nascut-o pe cea mica am constatat ca timpul meu, cel dedicat exclusiv mie, este o chestie relativa, care adesea nu poate fi masurata sau cuantificata. E ca un fel de zona crepusculara. El exista doar dupa ce adoarme micuta, cand sunt - de cele mai multe ori - mult prea obosita sa ma bucur de el. E ca si cum nici n-ar exista!

Din acest motiv, am ajuns sa ma bucur ca un copil care isi primeste jucaria mult visata pana si de trei minute, daca reusesc sa le fur timpului.

Poate ma veti intreba ce reusesc sa fac in trei minute. Ei bine, pentru mine, in timpul asta multe se intampla - ca-n povestea cu Fat-Frumos, care creste intr-un an cat altii in zece.

Nu-i minciuna si nu-i un Farmec! E doar abilitatea pe care o dezvolta orice femeie care devine mama si care in continuare trebuie sa se depileze, sa se machieze, sa se ingrijeasca, sa gateasca, sa se gateasca etc.

Norocul meu este ca Farmec tocmai ce a lansat o noua gama de creme depilatoare, care contine 4 subgame de produse: cu extract de Orhidee – pentru piele normala, cu extract de Argan – pentru piele deshidratata si o depilare rapida, cu extract de Vanilie – pentru piele sensibila, cu extract de Zmeura – pentru pielea sensibila a adolescentilor si un produs special pentru barbati: crema depilatoare barbati cu Boswellia Serrata.

Pentru ca timpul, dupa cum v-am mai spus, nu este de partea mea, am ales sa folosesc crema depliatoare rapida, care contine ulei de argan si care poate indeparta pana si parul scurt, si totul se petrece in trei minute.

Crema o aplic inainte de dus cu 3-8 minute, timp in care fie sortez rufele pentru a le baga la masina, fie ma spal pe dinti, fie ma demachiez, fie pun de o cafea, fie pregatesc bagajul pentru cea mica - cand trebuie sa plecam la bunici si timpul ne preseaza, fie ii pregatesc sotului pachetul pentru la munca, fie comand de pe internet carti pe care rareori ajung sa le citesc, dar cu care imi voi bucura batranetile cand voi iesi la pensie, fie multe alte lucruri despre care va voi vorbi si alta data.

Dupa cele trei minute, intru sub dus si indepartez crema si parul nedorit in acelasi timp.

Acesta este secretul meu. Si voi puteti fi superwoman in doar trei minute cu Farmec!

Articol scris pentru proba 15 a Spring SuperBlog 2016.

miercuri, 6 aprilie 2016

Do it yourself cu Diego

V-am povestit acum ceva vreme cum eu și soțul am decis să facem unele schimbări în micuța noastră casă, i.e. ceva tapet modern pe un perete, o perdea nouă, o mochetă cu model, toate de la Diego.

Am cumpărat totul de la Diego, nu înainte de a ne face însă card de fidelitate pentru a beneficia întotdeauna de reduceri, chiar și de până la 50%, de serviciile unice, oferite exclusiv posesorilor de card de fidelitate, card despre care aflasem de pe pagina de Facebook Diego România. Pentru card, în caz că sunteți interesați, poate aplica orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, și este un card prin care furnizorul își arată recunoştinţa faţă de clienţii fideli, oferindu-le anumite beneficii suplimentare. Obținerea lui nu este condiționată de achiziționarea vreunui produs, ceea ce înseamnă că îl poți face acum și dacă, în primul newsletter pe care l-ai primit ți se pare ceva interesant, abia atunci poți cumpăra.

Ei bine, după cum vă povesteam, după ce am cumpărat produsele, în timp ce noi savuram o cafea, perdelele și draperia ne erau tivite, serviciu oferit gratuit de magazin. Am ales ca produsele să ne fie transportate la domiciliu, pentru că nu prea aveam spațiu în mașina personală, dar și pentru că am dorit să beneficiem de serviciile pe care Diego le oferă clienților săi și despre care consultantul de vânzări ne-a vorbit.

Ce nu oferă, din păcate, Diego este mână de lucru la domiciliu, ceea ce înseamnă că a trebuit să folosesc mâna de lucru a soțului și să începem împreună un proiect do it yourself, după cum ar zice americanul.

Am făcut rost de bormașină pentru galerie și șină pentru perdea, și ne-am apucat de treabă.

Cea mai dificilă parte nu a fost cea a montării galeriei și a șinei. Acolo treaba a fost extrem de simplă: câteva găuri date de soț, câteva dibluri și problema s-a rezolvat. Până și montarea perdelei și a draperiei i-a revenit tot lui - dacă el este cel înalt din familie, ce vină am eu?! Nu vă mai povestesc că eu în tot acest timp îi mai citeam și lui câte un sfat de pe pagina celor de la Diego de Sfaturii și informații utile, nu că l-ar fi interesat pe el cum întreținem draperiile (pentru cele interesate, informații găsiți aici), ci pentru că încercam să îi distrag atenția de la faptul că eu nu prea sunt implicată la fel de mult ca el în acest proiect.

Ce-i drept, la montarea tapetului, fără abilitățile mele de a descoperi lucruri interesante pe net și fără articolul celor de la Diego CUM SĂ MONTĂM TAPETUL?, nici nu am fi reușit.

Am urmat cu sfințenie cei 12 pași și rezultatul a fost pe măsură.

Ca să nu se supere soțul că el a depus cel mai mult efort, deși - sincer - s-a întrecut pe sine, am promis că voi realiza și eu propriul meu proiect DIY din care va rezulta un tabloul ca cel de mai jos, proiect la care deja am început să lucrez.

Articol scris pentru proba 14 a Spring SuperBlog 2016.

Vis de nunta sau nunta de vis

Stiti cum in filmele americane, fetele isi fac adevarate albume foto cu nunta visurilor lor? Ei bine, eu niciodata nu m-am gandit prea mult la cum va fi a mea. Stiam doar ca va fi si ca, atunci cand se va intampla, o sa fie de vis.

Intre timp, am ramsa insarcinata, m-am casatorit civil si nunta, cu cununia religoasa, a cam iesit din schema. Nu ca nu mi-o doresc, insa, parca acum, la aproape doi ani de la cununie, tind sa le dau dreptate celor care mi-au spus ca, daca nu o voi face cu botezul, nu o voi mai face niciodata.

E drept ca, uneori, ma visez mireasa, ma mai uit la un salon de nunta, la un aranjament etc., mai sper, in subconstient poate, ca va fi si va fi un vis.

Va fi la Salon du Marige pentru ca au oferta ultra all-inclusive, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa imi mai bat capul cu aranjamente florale si alti furnizori, pentru ca au transport gratuit sau taxi-uri pentru invitati, pentru ca ofera posibilitatea de a asorta amenajarea la culorile/tematica dorite, pentru ca au focuri de artificii deasupra piscinei, si, cel mai important, piscina, pentru ca dispun de spatiu de cazare pentru invitatii care ar sosi din provincie.

Pentru ca cununia civila deja a avut loc, mi-ar placea ca evenimentul sa inceapa cu cununia religioasa, care sa aiba loc in zona piscinei, intr-un decor amenajat ca in filmele americane, cu scaune in fata "altarului" si un culoar intre ele prin care sa trec la bratul tatalui meu, intr-o rochie alba, ca cea purtata de April Kepner (Grey's Anatomy). In fata noastra sa mearga cea mica si sa arunce cu petale rosii de trandafiri.

Sa urmeze dansul mirilor pe All of Me a lui John Legend, care sa dea startul petrecerii dansante, spectacolului barmanilor si mesei care ar culmina cu un berbecut la protap, pentru a satisface si gusturile tatalui miresei.

La momentul furtului miresei, nunta s-ar transforma intr-un adevarat thriller, mirele trebuind sa treaca prin mai multe probele de foc pentru a-si recupera consoarta.

Ei, dar, visele sunt vise! Poate intr-o zi va veni si randul meu sa primesc nunta mea de vis. A voastra cum arata?

Acesta proba a fost scrisa pentru proba 13 a Spring Superblog 2016.

miercuri, 30 martie 2016

MediaDOT si HyperX mi-au salvat reputatia

Nu cu multa vreme in urma am intampinat ceva probleme cu laptopul. Nu m-ar fi deranjat in alte circumstante, asta pentru ca de la o vreme - insemnand de cand s-a nascut minunea mea de fetita - nu prea imi mai petrec la fel de mult timp in fata lui, dar acum era unul din acele momente speciale, in care ultimul lucru de care aveam nevoie era sa imi cedeze rajnita.

Aveam un proiect, 50 de pagini de traducere, de predat in mai putin de o saptamana. Timpul ma presa, pentru ca nu puteam lucra decat noaptea - atunci imi permitea micuta, si nu voiam sub nicio forma sa imi sun colaboratorii si sa ii anunt ca nu pot preda la timp un astfel de proiect. Era in joc reputatia mea, pana la urma.

Laptopul meu, insa, se incapatana sa isi dea restart din jumatate in jumatate de ora. Nu puteam sa trec nici pe cel al sotului, pentru ca firma pentru care realizam proiectul specificase clar ca il doreste cu un anumit program pe care il aveam instalat doar pe laptopul meu.

Dupa o noapte de incercari, mai mult sortite esecului, de a avansa cu traducerea, dimineata, la prima ora, mi-am pus sotul in tema si i-am pus in vedere faptul ca, de cum ajungea acasa de la serviciu, trebuia sa imi rezolve problema. Nu stiam cum, insa trebuia. Era imperios necesar.

Ajuns acasa, dupa ce a analizat situatia, m-a intrebat:

- De ce nu ti-am luat noi pana acum un SSD?

- Un ce? am intrebat eu, la randul meu, care, sincera sa fiu, nu prea le am cu chestiile astea tehnice.

- Un Solid Slate Drive, mi-a raspuns el.

- Merci de raspuns, m-ai luminat de nu se mai poate.

- Este ca un fel de memory stick, ca sa intelegi, insa mult mai sofisticat si cu o capacitate mai mare de stocare. In plus, fata de HDD-ul pe care tu il ai acum in laptop, un SSD nu are componente mobile, ceea ce inseamna ca nu se va strica la fel de repede si nu vei mai pati ce ai patit acum. E adevarat ca, spre deosebire de HDD, un SSD are o memorie volatila, si ca, in cazul in care ai probleme, datele nu mai pot fi recuperate la fel de usor, dar punctele forte sunt fiabilitatea, rezistenta si viteza de transfer si acces la fisiere si aplicatii. Iti putem gasi unul la orice magazin online de it. Mai ales in perioada asta - era in preajma zilei de Mos Nicolae - sigur sunt multe oferte SSD si chiar si promotii SSD Kingston.

- Altfel nu se poate? am intrebat eu, deja pierduta in sirul de explicatii pe care incepuse sa mi-l dea.

- Vrei sa o mai patesti si alta data? In plus, priveste partea buna a lucrurilor, cu un SSD nu mai ai nevoie de defragmentare si scapi si de zgomotul si vibratiile astea de acum, facem economie la energie electrica, pentru ca consuma mai putin, se incalzeste mai greu etc. Chiar vrei sa mai continuu cu avantajele pe care le aduce utilizatorului?!

- Bine, bine. Am inteles. Sunt mai multe bile albe decat bile negre, dar eu am nevoie de el azi.

- Uite, la MediaDOT am gasit exact ce ai tu nevoie, nu este foarte scump, este si la reducere si, ce este si cel mai important acum, il pot ridica si din magazin - asta pentru ca sunt convins ca tu nu vei avea rabdare 24 de ore, ca sa ne fie livrat acasa. Si pentru ca tot ma duc la ei, nu-mi iau si eu un SSD HyperX FURY 2.5 SATA3 240GB?

- Poti sa iti iei ce vrei, atat timp cat mie imi faci totul sa mearga azi. Nu pot pierde inca o noapte. Asta doar daca nu vrei sa stai tu cu fata in timp ce eu mai traduc cateva pagini.

- Se face! Iti monetaz noul SSD, reinstalam totul, inclusiv programul tau si memoriile pe care le-ai salvat, si ma ocup eu de copil, doar e si al meu, nu?!

Si uite asa am aflat eu ce este acela un SSD, dar si ca, din cand in cand, il pot lasa pe sot fara frica sa se ocupe de copil.

In concluzie, MediaDOT si HyperX mi-au salvat reputatia.

Acest articol a fost scris pentru proba 12 a Spring SuperBlog 2016.

marți, 29 martie 2016

Petrecere de Paste la Golden Tulip Times

In perioada liceului visam sa ajung mare manager de companie, care coboara imbracata la patru ace dintr-o limuzina neagra. Pentru asta chiar am facut si meditatii la economie timp de un trimestru. Am dat la facultate, am luat insa am decis ca prea multa matematica si economie, uneori, strica, asa ca mi-am indreptat pasii spre alte domenii umaniste.

Asta nu m-a oprit sa visez si nu ma opreste nici acum. Inca nu am ajuns mare sefa, dar sper ca intr-o buna zi sa am propria afacere si cateva zeci de angajati pe care sa mi-i rasfat din cand in cand cu cate o petrecere sau cate un teambuilding intr-o locatie sofisticata din Bucuresti.

Visez uneori, atunci cand trec pe Bulevarul Decebal, pe la nr. 19, prin fata hotelului Golden Tulip Times, sa pot organiza, intr-o zi, o petrecere de Paste, de exemplu, pentru angajatii mei. O petrecere cu tematica, in cadrul careia iepurasul de Paste sa aduca cadouri. In cadrul unui astfel de eveniment as putea organiza chiar si o vanatoare de oua rosii, urmata de o premiere a celui care gaseste cele mai multe oua.

As alege Golden Tulip Times pentru ca este unul dintre hotelurile din Bucuresti care ma atrage prin aspectul exterior de skyscraper, desi realmente nu este deloc o cladire inalta, insa exteriorul preponderent din sticla iti da senzatia de inaltime si, de ce nu?, de oras american.

Desi hotelul este dotat cu 3 sali de conferinte, chiar si cu o sala mare de conferinte, as alege ca locatie pentru eveniment Clubul Skyline, situat la etajul 10 al cladirii, pentru ca este o locatie neconventionala pentru o petrecere memorabila de Paste, care ofera datorita domului de sticla o priveliste minunata spre Arena Nationala, dupa cum ne spun chiar reprezentantii hotelului pe pagina lor web, si pentru ca sunt convinsa ca angajatilor mei le-ar face placere sa participe la un eveniment rupt de rutina zilnica si banalul cotidian.

Petrecerea ar incepe in jurul orei 18.00, cu un check-in la receptia hotelului, urmat de un cocktail si o scurta ceremonie de premiere a celor mai bune rezultate de la inceput de an. Dupa ceremonia care ar avea rolul atat de a-i premia, cat si de a-i motiva pe angajati, seara s-ar incheia cu o cina dansanta constand intr-un meniu atent selectionat pregatit la restaurantul hotelului - Good Old Times - care printre altele dispune si de dotari VIP - sonorizare profesionala, program artistic si decoruri tematice etc., pentru ca mi-ar placea sa-mi tratez angajatii ca pe niste VIP-uri tot timpul anului.

In jurul orei 24.00, angajatii ar fi condusi acasa de taxiuri puse la dispozitie de compania pe care o voi conduce si care s-ar  numi S.C. Visele se Implinesc SRL.


Acest articol a fost scris pentru proba 11 a Spring SuperBlog 2016.

joi, 24 martie 2016

Curierul suna o data la usa si e de la LivrareFloriBucuresti.ro

Sotul meu este genul de barbat care, dupa modelul barbatului din piesele celor de la Taxi - vezi piesa Cele doua cuvinte, rar spune te iubesc, iar de ziua mea sau de ziua noastra, ii place fie sa imi spuna imediat dupa 00.00 "La multi ani!", fie sa ma tina in suspans pana aproape de sfarsitul zile. Flori cadou primesc de la el la fel de rar, de aceea stiu ca atunci cand le primesc sunt din suflet.

Ei bine, toata aceasta introducere pentru a va povesti ce mi-a facut acum vreo doi ani de ziua mea de nume.

Ne-a prins data de 8 noiembrie treji. Eu asteptam sa imi spuna "La multi ani!" si sa imi scoata si cadoul de pe unde il avea ascuns, el se baga la somn, imi spune "Noapte buna!" si se intoarce pe partea cealalta.

Imi spun ca e ok, sigur a pregatit ceva pentru a doua zi.

Dimineata ma trezesc, el deja plecase la munca. O iau la pas din camera in camera cautand peste tot, sperand ca pe undeva a lasat macar un bilet cu o urare.

Nimic!

Trec 8 ore, cu drumul 9. Soseste sotul. Tot cu mana goala! Normal ca ma supar. Se vede pe fata mea de la o posta. Gandesc, aproape cu voce tare, "Da' n-a gasit flori in Bucuresti?!"

De obicei, cand vedea ca sunt mai posomorata, ma intreba ce am, ce s-a intamplat. Acum - nimic!

Ma uitam la ceas, faceam curse-curse prin casa. Am cautat chiar si prin geanta lui, lucru care nu se face, dar nu puteam sa cred ca a uitat. Si pana la urma, chiar daca uitase, eram prieteni pe Facebook, acolo imi urasera cel putin 100 de prieteni "La multi ani!", iar el vazuse lucrul acesta.

Imi spune ca merge sa faca un dus. Eu, aproape cu lacrimi in ochi, il incuviintez. La nici cinci minute suna interfonul. Ma uit la ceas - este 19.30, ma duc spre usa, raspund, gandesc: "Cine, Dumnezeului, o mai fi la ora asta?!" Astept langa usa ca soneria sa nu trezeasca copilul pe care reusisem sa-l adorm. Ma uit pe vizor, vad liftul cum se opreste, deschid si in fata ochilor imi apare un buchet imens de trandafiri de diferite culori.

"- Doamna Savu? ma intraba o voce din spatele buchetului.

- Da, eu sunt!

- Avem o livrare buchete trandafiri in Bucuresti!"

Semnez pentru comanda flori, multumesc mult domnului, il retin cat sa merg sa ii las un bacsis si iradiind, mai ca dau buzna cu tot cu buchet in baie.

"- Te iubesc!

- Credeai ca am uitat, nu?!

- Eram convinsa!

- Uite, pentru asta exista florarie online, care sa-ti trimita flori la domiciliu. Pentru surprize d-astea, pentru zambetul asta de pe fata ta. Hai, iesi din baie si lasa-ma sa termin. In timp ce inchid usa il aud spunand: Vezi, poate nu le schimbi apa des!"

Nu ma supar, stie ca am o problema cu asta. De data asta, insa, imi promit mie ca am sa fiu mai grijulie.

Merg la bucatarie, caut o vaza si ma apuc de aranjatul trandafirilor care sunt si au fost intotdeauna un simbol al frumusetii si al elegantei. Tai 3-4 cm din coditele lor si le curat de frunze ca sa nu stea in apa. Ma gandesc sa le asez in sufragerie, unde este ceva mai rece, asa florile mele pot rezista pana la 7 zile.

"- Florarie cu livrare, hm! Cine s-ar fi gandit?!", imi spun in gand, in timp ce duc florile si le asez la loc de cinste.

Acest articol a fost scris pentru proba 10 a Spring SuperBlog 2016.

marți, 22 martie 2016

Ce Ne Dorim in Turism sau luna de miere perfecta

- Nu vrei sa o pregatesti pe cea mica pentru o iesire? Simt ca ma ia cu somn si nu as vrea sa imi pierd ziua dormind, ii spune sotul sotiei intr-o zi de sambata.

- Cum sa nu, imediat ii pun ceva pe ea, ii raspunde sotia. Era mai mult decat bucuroasa ca va ramane singura. Avea nevoie de cateva momente de relaxare.

Cei doi - tatal si fiica - ies pe usa veseli si galagiosi. Mama inchide usa si se intinde pe canapea cu telecomanda in mana.

De fapt, tatal voia sa de o fuga pana la CND Turism si nu stia cum sa faca asta fara a da nimic de banuit mamei. Asa ca, gasind scuza cu plimbarea in parc, odata iesit din scara blocului, se suie cu cea mica intr-un taxi si pleca spre centrul orasului sa planuiasca o vacanta exotica pentru jumatatea sa.

Ajunsi la destinatie, cei doi intra in agentia de turism.

- Buna ziua, ii intampina o voce calda. Cu ce va putem ajuta?

- Buna ziua, domnisoara! Am dori si noi cateva oferte turistice, daca se poate, si spunand asta ii face complice cu ochiul fiicei sale.

- Avem cateva oferte speciale, doriti sa le vedeti pe acestea sau aveti ceva special in minte?

- Am dori ceva special pentru ceva mai mult decat o simpla vacanta. Vedeti dumneavoasta, eu si sotia mea implinim doi ani de la casatorie, insa nici pana azi nu am ajuns sa mergem in luna de miere. Niciodata nu am avut timp pentru vacante speciale, mai ales de cand s-a nascut cea mica. Acum, cu ocazia aniversarii, as dori sa ii fac o surpriza scumpei mele sotii.


- In acest caz, optiunea dumneavoastra trebuie sa fie Bali, o insula mica din Indonezia, invecinata cu Java si Lombok, inconjurata de corali. Aici plajele din sud au nisip alb si fin, iar cele din nord sunt vulcanice, cu nisip negru si stralucitor. Clima este una tropicala, cu temperaturi medii anuale de 30 de grade Celsius. Va putem oferi un program de 7 nopti la Pita Maha Resort & Spa. Denumirea hotelului elegant de 5 stele inseamna "mare stralucitoare". Acesta este situat in Ubud, unul dintre principalele centre culturale si artistice din Bali. Hotelul are 24 de vile cu piscina privata, dispuse in stilul satelor din Bali. Plecarea se face din Frankfurt. Tariful este de la 1155 euro de persoana si include bilet de avion dus intors Frankfurt - Bali - Frankfurt; cazare cu masa mic dejun; taxele de aeroport; asistenta turistica. In pretul pachetului nu sunt incluse biletul de avion Bucuresti-Frankfurt-Bucuresti; asigurarea medicala de calatorie si asigurarea STORNO; transferul aeroport-hotel-aeroport; excursiile optionale. Printre atracțiile turistice din Bali ar fi apusul de soare la Templul Tanah Lot; vizite la Templul Taman Ayun, Templul Sadha Kapal, Templul Uluwatu; vizita la Centrul de Arta si Muzeul de pictura din Ubud; puteti face surf pe creasta unui val în Uluwatu; incursiune spre muntele Kintamani; vizite la vestitele orezarii în terase; rafting pe râul Ayung; puteti face o croaziera în insulele învecinate; sau puteti vizita parcurile West Bali National Park, Bali Bird Park, Butterfly Park, Monkey Forest.


- Pare a fi destinatia perfecta, cat despre hotel - sunt sigur ca ii va placea sotiei la nebunie. Ramane acesta, domnisoara. In turism, destinatiile sunt nelimitate, insa luna de miere este doar una.

Sotul indeplini toate formalitatile necesare, plati pentru vacanta exotica si pleca spre urmatoarea destinatie care cu siguranta ca facea parte din numeroase circuite turistice: parcul Cismigiu din capitala tarii. Mai avea o datorie, si aceasta era fata de fiica sa care statuse cuminte alaturi de el.

Acest articol a fost scris pentru proba 9 a Spring SuperBlog 2016.

sâmbătă, 19 martie 2016

Freonul si instalatia de aer conditionat

Acum doi ani ne-am cumparat masina. Second-hand, ca nu aveam bani de una noua, dar - grija sotului - cu aer conditionat auto. Pentru mine nu era un must have, adica, ma gandeam eu la vremea respectiva, ca se poate trai si fara clima in masina; daca se face prea cald, in loc de racire aer conditionat, deschizi fereastra si gata!

La venirea verii, dupa vreo doua drumuri relativ scurte, de aproximativ 50 km, am realizat cat de importanta este racirea in masina si ca trebuie sa ai confort, mai ales daca esti insarcinata.

Normal ca instalatia nu avea pic de freon auto. Nici nu stiam daca totul este in regula, daca are sau nu vreo defectiune, daca a fost sau nu curatata.

Atunci am aflat ca verificarea instalatiei se face doar dupa incarcare freon si tot atunci am facut primele cercetari legate de pret incarcare freon si calitatea serviciilor, durata manoperei, curatarea instalatiei si mirosul neplacut din masina care poate fi cauzat de o instalatie de climatizare neigienizata.

Prima vizita la un service pentru o incarcare a freonului a avut ca rezultat decoperirea unei defectiuni a instalatiei, defectiune care urma sa ne scoata din buzunar, dupa spusele domnului care s-a si ocupat cu incarcarea instalatiei, mai bine de 1.000 lei. Atunci au inceput si primele discutii in contradictoriu, sotul pretextand si argumentand ca el este cel care va trebui sa mearga zilnic intr-o sauna, eu - aducand argumente pentru a-mi sustine ideea ca prima parare nu trebuie sa fie neaparat si cea avizata sau corecta.


Nu spun ca nu i-as fi dat dreptate. Era un chin sa mergi oriunde, chiar si pe distante mici. Nu mai vorbesc despre deplasarea la diverse evenimente. In cazul in care locatia era la o distanta considerabila, pe caldura, era ca si cum nici nu ai facut baie la plecare. Iti luai tu schimburi la tine, dar poate ca nu aveai cum sa te racoresti si sa te reimprospatezi. Asa ca din acest punct de vedere, ii dadeam dreptate cu carul, insa mi se parea ca urma sa fim pacaliti.

Pentru ca nu eram mari cunoscatori, am intrebat in stanga si in dreapta, am cautat pe internet, si intr-o oarecare masursa si din lipsa de fonduri lichide la acel moment, am avut castig de cauza, si am si demonstrat cu ocazia asta ca am avut dreptate. Asa aveam sa descoperim ca pretul reparatiei este mult mai mic, iar calitatea serviciilor in mod cert alta.

Dupa ce ne-am rezolvat problemele legate de instalatie si am reusit si prima incarcare facuta cum trebuie, in mod profesionist, am descoperit ca drumurile, fie ele cat de lungi, pot fi o mare placere, inclusiv vara, cand in trafic temperaturile ajung si chiar depasesc 40 de grade Celsius.

Acum, pentru ca nu vrem sa fim prinsi pe nepregatite si pentru ca instalatia necesita atat o curatare cat si o reincarcare, am inceput din timp sa facem cercetari. Am aflat cu aceasta ocazie ca sunt furnizorii de servicii, cum este cazul celor de la freon-auto.com, care fac revizia completa a instalatiei AC auto la domiciliu, in minimum 1 ora de la momentul programarii telefonice.

Acest articol a fost scris pentru proba 8 a competitiei Spring SuperBlog 2016.

miercuri, 16 martie 2016

Avizez performanta energetica a casei mele

Dupa o perioada de stat cu parintii, timp in care am mai primit ajutor cu micuta, am decis sa ne mutam singuri. Nu am cumparat, am inchiriat. Inca de la inceput ne-am zis ca dorim contract si stiam ca incheierea acestuia la Administratia fiscala presupunea existenta unui certificat energetic, document care din 2013, prin lege, este obligatoriu atat pentru inchiriere, cat si pentru vanzare-cumparare. Stiam asta pentru ca ne lovisem in trecut de acest document si il platisem chiar noi pentru ca proprietara sa ne faca contract.

Nu prea voiam sa mai platim inca unul, dar, pentru orice eventualitate, ne informasem pe www.avizez.ro despre preturi. Primisem un pont de la un prieten ca acolo aveam sa gasim certificat energetic ieftin.

Norocul nostru a fost ca proprietara, de altfel o femeie foarte draguta si de treaba, avea tot ce ii trebuie. Cred ca daca o intrebam despre un audit energetic, ne-ar fi spus ca l-a facut si pe acela.

Nu ne interesa neaparat performanta energetica a locuintei, ci stiam ca suntem legati de un act pentru a fi in perfecta legalitate atat dumneaei, cat si noi. In plus, sotul avea nevoie de acest contract la locul de munca. Vazusem de la bun inceput ca blocul nu era reabilitat termic si aflasem ca nici nu urma sa fie inclus in vreun program, dar, vara fiind, nu ne-am gandit la eficienta si economie, nici la cat de calduros avea sau nu sa fie iarna. In plus, eram convinsi ca, fiind micuta copila, nu va fi pusa la intretinere, lucru despre care aveam sa aflam ca ne inselasem.

Cu venirea iernii si pornirea termoficarii, am realizat ca trei persoane la intretinere, chiar si cu un apartament complet contorizat, inseamna un cost destul de mare. Primul gand de imbunatatire a performantei locuintei noastre a fost schimbarea tuturor becurilor cu unele economice. Dupa prima luna am constatat o reducere semnificativa a consumului, lucru care nu avea decat sa ne bucure.

Prima saptamana de vreme rea a fost o incercare pentru noi. Studiind cu atentie apartamentul am descoperit ca proprietara isi izolase dormitorul si bucataria pe interior, la sufragerie nefiind necesara datorita balconului inchis cu geam termopan. Am decis impreuna cu sotul sa nu pornim, pentru inceput, decat un calorifer. Cel din sufragerie, unde ne-am si instalat. Curand am descoperit ca un singur calorifer poate incalzi o sufragerie, o bucatarie, un hol si o baie atunci cand apartamentul este izolat, iar geamurile sunt din termopan. In bani, asta a insemnat o reducere a facturii la intretinere cu peste 50%.

Termografie - bloc nereabilitat vs bloc reabilitat

Uneori ma gandesc ce ar fi insemnat sa platim aproape cat dam pe chirie pe o luna de intretinere timp de 4-5 luni cat ar fi fost normal sa dureze iarna, lucru care acum ceva ani, cand inca nu se stiau atat de multe lucruri despre izolatii si performanta termica, despre pierderile de caldura ale blocurilor nereabilitate etc., chiar se intampla.

Acest articol a fost scris pentru proba 7 a Spring SuperBlog 2016.

Strumfi, narcise si ratoni

De vreo sase luni telecomanda a intrat in proprietatea altcuiva. Anume, in a fiicei mele de aproape 2 ani. Nici nu se pune problema sa mai puna cineva mana pe ea. Schimbi canalul si, indiferent de ce ar face, o voce se aude: "- Niuuuuuuu!". Asa ca, vrem nu vrem, si eu si sotul stim pe de rost toate episoadele din Sofia Intai, Plusica sau Jake si piratii din Tara de Nicaieri.

Uneori, ne apuca nostalgia si ne povestim unul altuia cam la ce ne uitam.

Realizez ca pretuiesc ceva mai mult orice animatie, asta pentru ca, in copilarie, nu aveam 5-6 posturi tv cu desene animate din care sa aleg, ci asteptam cu nerabdare ora 16.00 pentru jumatatea de ora de pe TVR 2 si ora 19.00 pentru cea de pe TVR 1. Programul de masa si cel de joaca era organizat in functie de desene.

Doamne, ce am mai plans cu Sandy Bell, cat de mult il iubeam pe Mark si cat de tare o uram pe Kitty. Inca de atunci si datorita acelor desene animate iubesc narcisa - Sandy Bell iubea narcisele care ii aminteau de mama ei. Avea chiar si o gradina. Visam sa am si eu gradina mea plina de narcise. Prietena mea cea mai buna din acea perioada si-a numit cainele Tambour, ca pe cel al lui Sandy Bell.

Primul insa din tot sirul de desene, care mi-au modelat personalitatea, a fost Casuta zburatoare/Cartea cartilor. Un serial de deseme animate in care ni se prezentau intamplari din Noul si Vechiul Testament. Au urmat Testoasele Ninja si Captain Planet, Piratii Apei Negre, Strumfii, Candy, Lidia si floare cu 7 culori, Sailor Moon si Ratonii.

Atat de tare m-am bucurat cand a aparut Strumfii, incat am mers si mi-am cumparat DVD-ul, gandindu-ma ca intr-o zi am sa pot sa ii arat si copilului meu la ce ma uitam eu.

A venit apoi randul sotului sa se indragosteasca de Stuart Little si sa ma innebuneasca cu dorinta lui nebuna de a ne cumpara un soarece si incercarea fara succes de a ma indupleca.

Acest articol a fost scris pentru proba 6 a Spring SuperBlog 2016.

vineri, 11 martie 2016

Cenusareasa autohtona si colectia Red Queen

"Ding, ding, ding!", pendula se aude cum bate ora 00.00.

- Oh, mere verzi! E doispe! Tre' sa fug, altfel pierd noul episod din The Blacklist! spune Cenusareasa si se smulge din bratele printului.

Face slalom pe ringul de dans printre petrecareti, o taie la stanga pe holul care da spre iesire, aproape ca mai are putin si vine in nas, isi recapata echilibrul, si, ajunsa la scari, vazand un taxi care abia ce se liberase, sare treptele doua cate doua sperand sa nu i-l fure alta.

Urca in taxi, tranteste usa cu putere:

- Ah, mere vezi! Mi-am pierdut pantoful!

Se uita la ceas, mai sunt 15 minute pana la premiera noului sezon, nu are timp sa coboare si sa-l caute.

- In Militari, va rog! Si grabiti-va!

Ajunsa in scara blocului, apasa cu frenezie butonul de la lift, urca trantind usile si cautand zgomotos cheile in poseta minuscula, dar indesata cu tot felul de inutilitati.

Deschide usa, intra val-vartej, arunca pantoful pe hol, geanta - pe masuta de la intrare si, aprinzand LCD-ul, exclama:

- Hai ca n-am pierdut nimic! Ah, mere verzi, spune aducandu-si aminte de pantoful pierdut probabil pe scari. Ce am sa ii spun Albei ca Zapada?!

Cenusareasa imprumutase pantofii de la Alba ca Zapada cu promisiunea sa ii returneze intacti a doua zi, pentru ca cea din urma sa poata sa ii poarte la petrecerea data de Capcaun.

Pune mana pe smartphone si ii trimite un mesaj pe Facebook Frumoasei din Padurea Adormita:

"Scoate-ma din belea, am pierdut un pantof. De unde fac rost de altii?"

"Nici nu ma asteptam la altceva! Cum erau pantofii?"


"Pantofi stiletto, toc de 11, piele lacuita, varf ascutit. Erau bordo. Ce ma fac?"

"Chill, fato, gasesti exact ca astia la magazin online pantofi. Baga pe Goagal oferte pantofi dama si o sa iti apara si CarmineShoes.ro. Gasesti acolo ce-ti trebuie. Sunt romanesti, sunt de calitate, sunt din piele, sunt ieftini si ti-i livreaza destul de repede."

"Te pup!!! M-ai salvat."


"Npc! Da' te-ai lins pe bot, de la mine nu mai vezi nimic!"


Pune mana pe laptop, da repede un search, gaseste exact perechea de care are nevoie, o pune in cos si plaseaza comanda.

Linistita, se intinde confortabil pe canapea si se uita la serial.

Peste 2 zile cineva bate la usa. Deschide, si ce sa vezi, curierul care ii aduce pantofii este chiar printul cu care dansase in noaptea in care pierduse pantoful Albei ca Zapada. Plateste comanda si ii strecoara si numarul ei de telefon, impreuna cu invitatia de a iesi in oras la un suc.


The end


Acest articol a fost scris pentru proba 5 a Spring SuperBlog 2016.

miercuri, 9 martie 2016

Romancele si secretul frumusetii

"Frmusetea are chipul tau
Luminat de dragoste mereu (...)"

Mereu imi vin in gand acest versuri adaptate de fiecare data cand ma vad cu cea mai buna prietena a mea. Si de fiecare data ma gandesc ca, da, este adevarat, romancele detin, fara doar si poate, secretul frumusetii. Ele sunt cele mai frumoase, iar ea, pentru mine, este romanca frunoasa care poate sa-ti faca viata frumoasa doar prin simpla aparitie. Are tenul precum cel al unui bebelus si, va vine sau nu sa credeti, eforturile de a-l mentine astfel sunt minime.

Imi veti spune: "Esti subiectiva!" Va voi raspunde ca, intr-adevar, "Frumusetea este in ochii celui care priveste", insa doar cu un pic de Farmec, si ceva ADN de calitate poti face cele mai frumoase poze, poze de care pana si modelele de pe copertele revistelor de moda ar fi geloase.

Secretul, reteta prietenei mele a fost si este simpla: o data pe saptamana infuzie de musetel, curatarea punctelor negre cu malai si aplicarea unei lotiuni homemade pe baza de albus de ou si miere; zilnic, dimineata si seara, creme din gama Gerovital Plant.

De curand, o data cu lansarea noii game Gerovital Plant, cea pe baza de ulei organic din Floare de Mac, prietena mea mi-a dezvaluit ca foloseste o crema de zi, o crema antirid revitalizanta SPF 10, fara conservanti, care contine, pe langa uleiul organic de Floare de Mac, vitaminele A si E, centerox, ulei Inca Omega, ceara de albine, unt de cacao și Ceramidyl-Omega, ingrediente care ajuta la restructurarea epidermei si redau pielii una din functiile sale de baza, aceea de bariera de protectie.


Seara, crema nutritiva multivitamine, de asemenea pe baza de ulei organic din Flori de Mac, cu uleiuri naturale de Inca Omega, Squalane, Jojoba si vitaminele A si E, cu Ceramidyl-Omega si panthenol, fara conservanti, face minuni.

Cele doua combinate, plus tratamentul saptamanal, au ca rezultat un ten de invidiat, fara varsta, luminos si emanand sanatate.

Uneori stau si ma intreb daca nu cumva, dincolo de aliatul numarul 1 al romancelor aka Farmec si Gerovital, nu cumva frumusetea este codata in ADN-ul nostru de romance?!

Acest articol a fost scris pentru proba 4 a Spring SuperBlog 2016.

marți, 8 martie 2016

Eeny, meeny, miny, moe / Hai cu toti la Diego!

Va povesteam intr-un articol precedent ca nu de mult ne-am mutat in casa noua. Din pacate nu este a noastra, dar asta nu inseamna ca din momentul in care i-am calcat pragul nu am inceput sa vand cu ochii mintii cum poate fi transformata.

"-Vai, ce sufragerie spatioasa, pisi! Imi si imaginez o canapea neagra pe colt, uite, aici in dreapta, pe peretele din fata! Si aici, pe stanga, cum intri, pe peretele comun cu bucataria, ar merge perfect o biblioteca dintr-asta moderna. Si o masuta de cafea, micuta, cu spatii de depozitare, stii tu despre ce vorbesc, nu?!
- Da, la fel de bine precum stii si tu ca redecorarea nu va fi una pe atat de drastica pe cat ti-o doresti tu," mi-a raspuns sotul, taindu-mi putin din aripi.

Am continuat discutiile, am negociat si renegociat. Sotul voia cu orice pret sa schimbam mocheta, eu voiam alte perdele si draperii. Rezolvarea urma sa fie simpla - chiar daca a existat, la un moment dat, si discutia legata de rentabilitatea unei investitii intr-o casa care nu este a ta -, fiecare alege ce doreste, atat timp cat la capitolul tapet alegem impreuna.

Am decis impreuna ca trebuie sa transformam casa intr-un camin pentru noi si fetita noastra si am trecut la treaba. Nu aveam resursele sa transformam sufrageria intr-una moderna, asa cum ne-ar fi placut amandorura, dar un tapet, o mocheta cu model si perdele plus draperie era o investitie de bun simt pentru comfortul intregii familii.

"- Uite cum facem, ne orientam dupa pret, calitate, recenzii. La sfarsit de saptamana, cu propunerile pe masa, produse si furnizor, alegele cea mai buna solutie.
- Aye, aye Captain! O saptamana sa fie!" i-am raspuns.

Dupa saptamana acordata pentru research, cu ideile pe masa, am decis impreuna sa facem cumparaturile de la Diego, urmand ca data viitoare, cand aveam sa luam si parchet, sa profitam de serviciile de consiliere profesionala pe care le ofera clientilor lor.

Cred ca am adus putin lucrurile in favoarea mea cu refrenul pe care, subtil, incepusem sa-l fredeonez, cu juma' de voce, cu cateva zile inainte de marea decizie finala. Adevarul este ca imi placusera cei de la Diego si nu prea voiam sa pierd ocazia de a-mi face cumparaturile la ei.

"- Eeny, meeny, miny, moe
Hai cu toti la Diego!
Au covoare si tapet,
Poti sa-ti iei chiar si parchet.
Au perdele, draperii,
Nu dai banii pe prostii! Unde am auzit jingle-ul asta?" avea sa ma intrebe la scurta vreme sotul. M-am facut ca nu stiu, ca sa nu concluzioneze ca, intr-o oarecare masura, am trisat.

Ce am ales fiecare, fara a ne consulta, vedeti in imaginea de mai sus. Eu sunt de parare ca ne-am descurcat, iar alegerile facute s-au potrivit perfect.


Acest articol a fost scris pentru proba a treia a Spring SuperBlog 2016.

joi, 3 martie 2016

Suvenir dintr-o calatorie imaginara

Recunosc ca nu calatoresc atat de mult pe cat mi-as dori si nici nu am calatorit pana acum. Cu gandul, insa, am ajuns in inima Africii, am atins Nirvana alaturi de calugarii tibetani, m-am plimat pe strazile Manhattanului, printre stelele de pe Walk of Fame, pe Champs Elysees si m-am dat cu gondola pe canalele Venetiei... De pretutindeni, in mintea mea, m-am intors cu suveniruri si pretutindeni am lasat cate ceva care sa aminteasca de un turist din Romania care a trecut pe acolo...

Ei, dar astea s-au petrecut in imaginatia mea. Tot acolo unde visez sa fac cel mai frumos suvenir. Sa aiba in el putin din patima romanului, din dragostea lui de tara si de codru, din bunatatea si inocenta nativa a omului de la tara. Sa aiba o coloana a infinitului, pe un vas de lut facut de mesteri populari, sa aiba o farama din naframa sau ia plina de istorie si totul sa fie incondeiat de mainile unei batrane la gura sobei intr-o seara de iarna cum de mult n-am mai trait...

Daca as reusi sa-l fac sa prinda forma, sa aiba autenticitate, l-as brandui cu logoul Art&Craft si l-as darui fiecarui turist care calca pamantul romanesc.

Dar pentru ca nu ma pricep, as alege de la Art&Craft, daca as avea o cunostinta din afara tarii care ar veni in vizita, un vas de ceramica de Horezu, pentru ca mi se pare ca in acea bucata de lut transformata in arta zace toata istoria si tot sufletul romanesc, adesea incercat si inca nelinistit.

Acest articol a fost scris pentru a doua proba a concursului Spring SuperBlog 2016.

RSS