Blogosfera si parteneriatul

Acum aproape un an de zile nici prin cap nu imi trecea ca voi avea un blog, daramite ca voi ajunge sa particip la o competitie pentru bloggeri, ca voi trai ziua in care scriu al 27-lea articol pentru SuperBlog 2013. Aveam oarece idee despre ce inseamna un blog - acel loc de pe net unde scrii tot ce iti trece prin cap, despre orice -, insa nu ma vedeam in aceasta postura.

Am inceput usor impinsa de la spate, motivata de ideea "tot nu ai ce face cu timpul si n-ai de unde sa stii care vor fi rezultatele". Inceputul a fost reprezentat de un proiect demarat impreuna cu prietenul meu, un proiect care a devenit copilul nostru de suflet, pe care il vedem, cu fiecare zi ce trece, cum creste. Domeniul ales a fost aproape nou pentru mine, dar nu puteam sa spun nu, mai ales ca, deh, voiam sa impresionez. Am lasat plictiseala si lenea de-o parte si m-am implicat 100%.


Tot din aceeasi dorinta de a impresiona a aparut si acest blog de opinii personale, pe care, este adevarat, uneori il neglijez pentru a-mi canaliza toata atentia asupra celuilalt. De ce fac asta? Pentru simplul fapt ca acela deja a crescut. Acela deja mi-a adus bucuria primului parteneriat media. Acel prim parteneriat a fost pentru mie o recunoastere a muncii mele, a muncii noastre, mai ales ca cererea de a fi parteneri media venea din partea celor care organizau evenimentul in cauza. Insemna pentru mine ca toate eforturile noastre nu au trecut neobservate.

Ce ne-a adus acest parteneriat? Pai, in primul rand, increderea si motivatia de a merge mai departe, in al doilea rand - vizitatori, factorul fara de care un blog, indiferent de tema abordata, nu poate trai. Un alt castig au fost invitatiile la respectivele evenimente, cea mai recenta fiind invitatia la evenimentul Future of Media, care va avea loc pe data de 5 decembrie. Pentru colaboratori, caci de la infiintare parteneriatele au tot continuat, a insemnat vizibilitate, un canal suplimentar de popularizare a respectivului eveniment.

Orice parteneriat, atata vreme cat este bine pus la punct, aduce beneficii ambelor parti implicate, adica si bloggerului partener, si celuilalt partener, fie ca este institutie din mass-media, companie sau un alt blog.

Ce inteleg eu prin bine pus la punct? Pai, schimb de bannere, pozitionarea bannerului, linkurile si postarile pe paginile de socializare (vezi, de exemplu, postarile celor de la ArenaIT, partener media al competitiei SuperBlog 2013, postari care contineau si faptul ca acest blog era unul partener al competitiei), articolele sau fragmentele de articol preluate cu link spre blogul sursa etc.

Concluzia pe care am tras-o pana in prezent, dupa patru parteneriate, este ca sunt un bun necesar pentru ambele tabere implicate. Ele te ajuta sa cresti, te motiveaza sa continui si iti pot aduce notorietatea  la care, in unele cazuri, nici nu visai.

"Puterea" din oameni

Cand  suntem mici avem impresia ca, ori de cate ori unul dintre parinti ne atrage atentia sau chiar ne impune sa nu ne mai jucam cu anumiti copii, suntem nedreptatiti, ca acela care ne cere acest sacrificiu in ochii nostrii de copil este un om rau care nu vrea ca noi sa fim fericiti.

Mereu am considerat ca bunatatea este o calitate nativa a omului, dar am fost constienta si de faptul ca in fiecare dintre noi zace latent „animalul” – ura, invidia, rautatea etc. Atunci m-am gandit ca poate adultii, cu intelepciunea lor caracteristica, cu lectia vietii deja invatata, stiu ei ce stiu. Nu zic ca la o varsta frageda nu i-am judecat sau condamnat (desi poate e mult spus) cand mi-au sugerat finut sa intrerup relatiile de amicitie cu x sau cu y. Am facut-o, recunosc, insa acum stiu ca nu mi-au vrut niciodata raul si ca, uneori, un om poate trezi, intentionat sau nu, „monstrul” din tine.

Am trait-o pe pielea mea, intr-o oarecare masura. Am simtit  cum anumiti oameni, pe care ii aveam zi de zi in viata mea, m-au transformat intr-un om rau, pizmuitor, nemultumit de sine, invidios si las. Simteam cum devin pe zi ce trece un om pe care nu-l recunosteam, acel monstru.

Norocul meu a fost faptul ca, atunci cand inca nu era prea tarziu, am rupt legaturile cu raul care ma transforma cu fiecare zi ce trecea si am intalnit unul dintre acei oameni care, din contra, fac sa iasa din noi, la lumina, tot ceea ce este mai bun.  O persoana alaturi de care zilnic ma simt un om mai bun, un om de care nu-mi mai este rusine, de care sunt mandra. Acestei persoane dragi i-as oferi in dar figurina din imagine, ca sa nu uite nicio clipa ca alaturi de el am devenit un om mai bun.

Un articol scris pentru proba a 26-a a competitiei SuperBlog 2013, proba sponsorizata de LuxuryGitfs.ro. 

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun, 

A trecut destul de multa vreme de cand nu ti-am scris. Intre timp am mai crescut si eu si m-am lasat furata de magia asta numita viata. Recunosc ca, din cand in cand, in sufletul meu ma simt copil, mai ales in preajma sarbatorilor de iarna, cand astept cu nerabdare prima zapada, sa pot face ingerasi, si sosirea ta. 

Pentru ca este sfarsit de noiembrie, pentru ca inca mai astept ca previziunile meteorologice sa se adevereasca, simt cum copilul din mine se trezeste din somnul lui de Frumoasa din Padurea Adormita, asa ca am profitat de ocazie si m-am decis sa iti scriu, sa iti spun ce mai fac, sa te-ntreb cum o mai duci si sa iti cer, daca se poate, doua mici cadouri.


Pe unde ai mai colindat, Mosule drag? Cum o mai duci? Ce-ti face familia?

Eu, in anii de zile in care nu ti-am mai scris, am trecut prin asa de multe, incat ai putea scrie o carte, o carte care din pacate nu ar fi la fel de frumoasa si plina de speranta cum este „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”. 

Au fost si bune, au fost si rele, uneori au atarnat in balanta mai greu cele rele, insa mereu am incercat sa las de la mine, sa fiu un om mai bun. Spre ca am si reusit. 

Stii, Mosule, cand ma gandesc ca in povestile minunate ale lui Charles Dickens personajele pozitive, daca nu-si pierd bunatatea, indiferent prin cate trec, primesc ceea ce merita, si apoi ma gandesc la mine, si la ultimul an din viata mea, trag speranta ca voi trai si eu finalul meu fericit de poveste, final care tind sa cred ca a si inceput, pentru ca, Mosule, am sa iti spun un secret, ceva ce prea putina lume stie: iubesc un om minunat si ma iubeste si el. 

Si pentru ca stiu ca inca mai lucrezi la lista ta de vise ce urmeaza sa le transformi in realitate, ss vrea, daca poti, sa te abati putin din drumul tau si sa ne vizitezi si pe noi. Stiu, sunt mare, dar cred in tine si cred in magia Craciunului. In plus, Mosule drag, vreau sa ii fac o bucurie imensa jumatatii mele, care isi doreste de ceva vreme un Chromecast. Pentru mine, daca mai ai loc in sac si resurse, un laptop cat mai subtirel. Daca nu se poate, adu-mi mie o carte si lui Chromecast-ul.

Sarbatori fericite tie si familiei tale.

Cu drag, o copila insufletita de speranta.

Acest articol a fost scris pentru proba a 25-a a competitiei SuperBlog 2013.

Ambasador Dream Car Art Contest

Este sambata dupa-amiaza, sunt la a 24-a proba a competitiei SuperBlog 2013 si ma simt valguita. Ieri am avut o zi plina - am bifat si Gaudeamusul din acest an. Sunt vlaguita fizic si psihic, imi simt capul gol. E ca si cand toate ideile bune ar fi intrat in vacanta.

Ma intind si imi pun un film. Ceva usor, care sa nu necesite prea multa activitate neuronala. Abia imi gasesc locul si imi spuna telefonul. Ca de obicei l-au uitat in celalalt capat al camerei. Lipsita de chef, ma ridic, pun pauza la film si raspund.

"-Alo?
-Buna ziua!
- Buna ziua!..."

Conversatia nu tine mai mult de 5 minute si dupa ce inchid telefonul sunt inca nedumerita de ceea ce tocmai s-a intamplat. Nu stiu daca este vis sau realitate. Poate ca am adormit si acum visez ca m-au sunat sa imi spuna ca am fost aleasa ambasador Dream Car Art Contest. Ma ciupes.

-Au! doare.

E clar. Nu visez. Incep sa sar in sus de bucurie si sa tip - saracii mei vecini, sper sa nu se supere si nici sa nu cheme politia -, tip de fericire. Uit de oboseala, de film, de lipsa acuta de idei si ma asez in fata laptopului. Trebuie sa ma documentez foarte bine si trebuie sa-mi pun la punct strategia. Trebuie sa promovez acest concurs asa cum se cuvine. Doar o singura data in viata ti se ofera ocazia sa fi ambasador pentru un concurs organizat de un brand asa de renumit pe cat este Toyota.

Inca nu s-a incheiat targul de carte si, desi nu exista nicio legatura intre cele doua evenimente, intrevad o oportunitate. In cadrul targului, cei de la Radio Romania au un stand, o cabina bine dotata, unde fac inregistrari si de unde transmit live. Sansele sunt minime, dar nu trebuie sa ma las batuta. Nu vreau o promovare a concursului doar intr-un oras. Vreau sa ofer sansa si picilor cu talent de la tara sa participe la acest mega concurs care, cu un simplu desen al masinii visurilor, le poate aduce o calatorie in Japonia.

Ma apuc de treaba. Pun mana pe telefon. Primesc cateva refuzuri, unele destul de dure, motivul principal fiind legatura dintre carte si un brand de masini. Incerc si chiar reusesc sa le explic celor care au rabdarea sa ma asculte: targul asta este, printre altele, despre promovarea talentului. Si de ce sa nu promovam talentul sub orice forma apare el, mai ales la o varsta frageda?! De ce sa nu profitam de o asemenea ocazie?! Nu doar adultii viziteaza zilele astea standurile cu carti, si copii o fac, impreuna cu parintii, bunicii sau insotiti de profesori. Pana la urma este vorba despre promovarea si sustinerea unui copil talentat.

Dau peste cineva care, fie are copil acasa, fie este ceva mai deschis la minte, si care imi ofera 10 minute in cabina radio.

Ma uit la ceas. Va fi o noapte alba, trebuie sa imi pregatesc speech-ul. Am 10 minute la dispozitie. Trebuie sa fiu succinta, fara a lasa vreun detaliu sa-mi scape.

Pun pe hartie esentialul: cine, ce, unde si cand si ma apuc sa dau ideilor o forma coerenta si atragatoare. Scriu, sterg, scriu, sterg iarasi. Ma apuca nervii, dar nu ma las.

E 4.30, somnul de mult mi-a pierit, sunt la a 3-a cafea, dar sunt multumita de rezultat:

"Ai un copil talentat, cu o imaginatie bogata? El poate fi urmatorul Tonitza sau Grigorescu. Cultiva-i talentul si sprijina-l. Un prim pas in acest sens este Dream Car Art Contest. Tot ce trebuie sa faci este sa-l inscrii la concurs, intr-una dintre cele trei categorii de vastra: (1) sub 8 ani;(2) intre 8 - 11 ani;(3) intre 12 - 15 ani. Ofera-i sansa de a desena masina visurilor lui - nu se stie cum intr-o zi desenul lui va prinde viata. Poate castiga unul dintre cele trei premii puse in joc la fiecare categorie de vastra - tablete, telefoane sau seturi de pictura, dar si sansa de a paricipa la etapa internationala a acestui concurs, etapa in urma careia poate castiga marele premiu - o calatorie in Japonia. Se premiaza originalitatea si creativitatea. Concursul se desfasoara in perioada 15 noiembrie 2013 – 15 martie 2014."

Duminica, dupa doua ore de somn - un fel de somn de frumusete, nu vreau cearcane mult prea adanci, chiar daca ma voi auzi la radio - plec cu tema facuta. Pregatita sa tin discursul de mai sus si sa raspund intrebarilor moderatorului/moderatoarei, foarte increzatoare ca voi starani interesul destulor copii si parinti si decisa sa nu ma opresc aici - trebuie sa urmeze si o campanie social media puternica, insa amanuntele pentru aceasta le las pentru alta data.

Bosch si tinuta perfecta

Nu stiu cum sunt altii, insa eu cand vine vorba de tinute vestimentare foarte rar reusesc sa nu gresesc combinatia. Stiu, sunt femeie si ar trebui sa faca parte integranta din natura mea aceasta capacitate de a combina culorile, de a accesoriza tinutele, de a combina intre ele diferite piese. Ar trebui, pentru ca, in esenta, lucrurile stau cu totul si cu totul altfel.

Sunt un dezastru. Nu stiu care anume este explicatia in cazul meu. Poate fi si lipsa unui buget pe masura destinat vestimentatie, poate comoditatea mea, poate o lipsa de viziune. Oricum, pana la urma nici nu mai conteaza.

Nu haina il face pe om, ci invers. A crede ca haina te face om nu este altceva decat dovada de snobism. Nu neg ca in anumite circumstante felul in care esti imbracat nu conteaza, insa, pana la urma, si o haina mai veche, curata, parfumata, si bine calcata, care se aseaza bine pe tine, poate sa te schimbe.

Nu conteaza pana la urma cat de scumpa este haina de pe tine, ci modul in care arata. Nu as putea nici in ruptul capului sa ma duc la munca cu o camasa necalcata sau la un anume eveniment cu o rochie plina de cute si urme lasate de fierul de calcat, de exemplu.

Nu-mi place sa calc, recunosc, asta pentru ca mama, ori de cate ori ma prindea acasa, imi dadea sa calc munti de haine, pe principiul „Sa avem toata saptamana, mama, cu ce ne imbraca eu si tac-tu.” Dar asta nu inseamna ca daca e nevoie nu am sa folosesc fierul de calcat.

Acasa la mama, avantajul este ca foloseste de mai bine de 10 ani un Bosch, din acela din clasa electrocasnicelor mici, iar calcatul, daca nu ar fi cat sa ajunga pentru o saptamana, este o placere.

Acasa la mine, pentru ca niciodata parca nu am avut timp sa ma ocup de achizitionarea unui fier de calcat bun, calcatul este oarecum o provocare. O provocare cu care, totusi, nu as mai vrea sa ma confrunt, mai ales ca se apropie sarbatorile si mi-am pregatit deja tinuta de Revelion.

Pentru ca tot se apropie Black Friday, am dat un search pe internet si mi-am incantat ochii cu o multime de oferte, care mai de care mai atractiva, insa parca nimic nu se compara cu cea din imaginea de mai jos.

Voi ce parere aveti? Eu stiu ca sunt la un click distanta de a transforma calcatul intr-o placere reala si de tinuta perfecta.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013, proba 23.

Puritate

Voua, cand va ganditi la apa, ce altceva va vine in minte, pe langa viata si sanatate? Eu ma gandesc la #puritate.

Si, apoi, cand ma gandesc la puritate, imi vine in minte definitia data de DEX cuvantului "s. f. Faptul de a fi pur; curățenie. ♦ Fig. (Rar) Castitate, curățenie sufletească, candoare. – Din lat. puritas, -atis." (Sursa: DEX 98).


De aici gandul imi zboara la  puritatea unui rasarit de soare, a unui apus, puritatea unui zambet, zambetul unui strain cu care iti intersectezi pasii si care, fara un motiv anume, iti zambeste, la puritatea unei flori care infloreste pentru a ne infrumuseta noua zilele, la puritatea unui picaturi de roua pe firele de iarba dimineata.



Ma gandesc la puritatea unui copil, a unui bebelus, care, aflat inca in imposibilitatea de a vorbi, ii spune mamei printr-un gangurit tot ceea ce simte pentru ea, la puritatea unui "te iubesc" venit din inima celui care ti-l spune...

Puritate este ceea ce ar trebui sa avem cu totii in sufletele noastre, copii, tineri, maturi sau batrani...

Vorbind despre puritate, gandul imi zboara la un concurs Instagram, un concurs despre care a aflat de pe Facebook (pentru ca Instagram nu am :|), concurs organizat de Aqua Carpatica - "Ce inseamna #puritatea pentru tine?".

E clipa aceea in care totul pare perfect, in care ai impresia ca toate planetele s-au aliniat doar pentru tine, in care iti doresti sa ai o telecomanda si sa opresti trecerea timpului pentru a putea trai la nesfarsit acea clipa...

Puritatea e senzatia de gol in stomac sau de stol de fluturi in stomac atunci cand te-ai indragostit si persoana de care te-ai indragostit iti raspunde in aceeasi masura, sunt cele doua brate care te strang la piept de parca nimic in lumea asta nu ar avea sens daca tu nu ai exista, e linistea si pacea sufetului incercat, care, in sfarsit, si-a gasit punctul de sprijin...

Pentru tine ce inseamna #puritate?

Un articol scris pentru proba 22 a competitiei SuperBlog 2013.

Concurs LuxuryGifts

Fiecare dintre noi am primit cadouri si am facut cadouri la randul nostru.

De cate ori insa cadoul primit a fost exact ceea ce va doreati? Cum stii ca nu vei da gres in alegerea facuta? Cum il ambalezi, conteaza ambalajul?

De ce atatea intrebari? Pentru simplu fapt ca eu una niciodata nu stiu care este cea mai potrivita alegere. Cadou trebuie sa poarte amprenta mea sau a celui caruia ii este destinat?

Iti poti da seama dupa ambalaj ca ii interior se afla, sa zicem, bijuterii cu cristale?

Voi ce parere aveti? Este ambalajul cadoului la fel de important precum este cadoul in sine?

Astept raspunsurile voastre intr-un comentariu pana pe data de 21 noiembrie, inclusiv. Toti cei care au raspuns provocarii mele vor intra la tragerea la sorti pentru un voucher de reducere de 50% pentru produse din gama butoni si bijuterii de fantezie, voucher oferit de LuxuryGift.ro.

Mai jos aveti si cateva idei despre cum poti ambala un cadou atipic. Vizionare placuta si mult succes!

Acest articol a fost scris pentru proba 21 a competitiei SuperBlog 2013.

Castigatorul va fi anuntat pe pagina de Facebook: Randuripentrusuflet.

UPDATE: Castigatoare concursului este Popa Cornelia Crina.

Vizita virtuala la Vila Aplin

Va amintiti postarea mea legata de escapada la munte, aceea despre sejurul la Straja? Ei, bine, pentru ca multe s-au intamplat in ultimul timp, lucruri care m-au impiedicat sa fac ceea ce mi-am propus, am decis sa fac inca o calatorie virtuala la Vila Alpin, pentru a ma asigura din nou ca am facut alegerea cea buna.

Calatoria mea, dragilor, a inceput cu sectiunea „Despre noi”, sectiune in care puteti afla unde este situata vila, facilitatile, drumurile de acces si un tur virtual al cladirii in sine, lucruri care, pe mine, m-au ajutat sa-mi fac o idee mai clara despre locul in care vreau sa merg.

Am vizitat fiecare camera, inclusiv sala de conferinte. La acest capitol as fi preferat mai multe detalii legate de dotarea salii si despre pretul la care aceasta poate fi inchiriata pentru diverse evenimente, gen teambuilding sau conferinte etc.

Urmatorul popas a fost  „Cazarea”, urmat de o vizita la "Promotii", unde as fi dorit mai multe lamuriri legat de „fisele cont 50 ron” – pentru un necunoscator, s-ar impune o clarificare.

Vizita la sectiunea „Restaurant” a fost urmatoarea, unde as fi dorit un exemplu de meniu traditional, nu doar poze.

O alta sectiune care mi-a atras atentia, desi o mica greseala s-a strecurat in titlul sectiunii, a fost cea legata de prezentarea partiilor de schi de la Straja, sectiune foarte bine prezentata de altfel.

Penultima vizita a fost la capitolul „Trasee si obiective” din josul paginii, unde am avut surpriza de a gasi o pagina complet goala.

Turul meu virtual s-a incheiat cu o vizita a „Galeriei foto”, unde recunosc ca am zabovit ceva vreme asupra pozelor care prezinta cantonamentul la Straja.

Vazut, placut, e bine de tinut minte pentru propriile escapade sau pentru recomandari celor dragi; totusi, cu sugestiile aferente pentru cei care se ocupa de site-ul Vilei Aplin: atentie la micile greseli (litere lipsa, uniformizare – schi sau ski), completarea sectiunii goale, si felicitari pentru „Linkurile utile”.

Acest articol a fost scris pentru proba 20 a competitiei SuperBlog 2013.

Puzzle delaco

 Voi, dragilor, ce pasiuni aveti?

Eu, subsemnata, am cateva. Astazi m-am decis sa va scriu despre pasiunea mea pentru puzzle-uri. Poate vine de la faptul ca imi plac filmele si romanele politiste, poate de la faptul ca in scoala generala materia mea preferata era matematica – imi petreceam buna parte a vacantelor de vara rezolvand probleme de matematica, sau poate a fost mostenita, alaturi de placerea de a rezolva cuvinte incrucisate.

Nici eu nu stiu, si pana la urma nici nu mai conteaza. Imi plac provocarile, sunt mare fan puzzle, iar rezolvarea unuia de 1000 de piese este una din provocarile mele preferate.

Imaginea pe care puzzle-ul o reprezinta trebuie sa fie cat mai complicata. Odata rezolvata aceasta problema, nu ramane decat sa imi gasec un loc in casa in care sa-mi pot intinde piesele fara a risca ca cineva sa mi le deranjeze.

In general un puzzle de 1000 de piese cere timp, dispozitia necesara si o ambianta placuta.

Cand toate conditiile au fost intrunite, nu ramane decat sa ma apuc de munca. Macar o ora pe zi imi fac timp pentru pasiunea mea nevinovata.

Incep intotdeauna cu marginile. Odata acestea asezate in pozitia corecta, totul se rezuma la timp, rabdare si imaginatie.

Cu ceva vreme in urma, prietenul meu, stiind ca unul dintre cele mai placute cadouri este un puzzle, mi-a facut cadou unul cu totul si cu totul deosebit. Mi-a creat la comada un puzzle personalizat pe care mie imi place sa-l numesc Fan Branza. Nici nu este greu sa va dati seama de ce. Imaginea cred ca vorbeste de la sine.

I-am multumit – tre’ sa va recunosc ca am fost foarte impresionata de ingeniozitatea lui, sa materializeze intr-un cadou asa de deosebit faptul ca sunt fan branza! – si mi-am pus toata indemanarea la treaba. Nu m-am oprit pana nu l-am treminat, punctand astfel inca o victorie.

Ma intreb, oare data viitoare ce va urma?

Acest articol a fost scris pentru proba a 19-a a competiei SuperBlog 2013.

The american dream

Zilele trecute m-am intalnit la o cafea cu o fosta colega de facultate. Dintr-una intr-alta, de la o poveste la alta, ne-am amintit amandoua ca Adina, asa o cheama pe colega mea, a trait experienta work and travel. Aceasta amintirea nu a facut altceva decat sa imi readuca un gust amar si o parere de rau, un regret al vietii mele, daca-l pot numi asa.

Regret pentru ca anii au trecut, pentru ca parintii nu au avut banii necesari pentru a-mi oferi si mie sansa de a participa la programul work and travel... Imi amintesc cum, cam in aceeasi perioada in care Adina se pregatea sa isi ia zborul spre taramul fagaduintei, eu si prietena mea cea mai buna vizitam agentiile de turism care participau la acest program. Visam si noi cu ochii deschisi. Nici parintii mei, nici ai ei nu isi permiteau un asemenea efort, insa noi tot speram sa gasim o portita, o varianta...

Vroiam si noi sa gustam macar trei luni din visul american, asa ca strangeam oferte turistice, imaginandu-ne cum ar fi daca ar fi...

Mie mi-ar fi placut sa fiu cofe worker sau receptionera, in Miami, Florida.

Visam uneori, cu ochii deschisi, ca visul mi se implineste. Ma vedeam intr-o cafenea, aproape de ocean, servind cafea, socializand cu americanii. In zilele libere mergeam pe plaja cu prietenii pe care mi-i facusem acolo. Eu ii invatam limba romana, iar ei ma invatau sa fac surf. Munceam cu drag, invatand in fiecare zi lucruri noi despre tara si cultura care ma adoptasera pentru trei luni de zile. Seara, cand nu eram prea obosita, ieseam cu aceeasi prieteni la film.

Intr-unul din weekenduri imi imaginam cum mergeam in Lake Buena Vista, langa Orlando, in vizita la Disney World. Ma vedeam, cu ochii mintii, cum dadeam mana cu Goofy, cu Mickey si Mini..., plimbandu-ma pe aleile imensului par de distractii...

Si pentru ca o vacanta cu work and travel iti ofera si sansa de a trai pe taram american ziua de 4 iulie, inchideam ochii si vedeam peluza din fata casei in care eram cazata - o casa tipic americana, cu terasa si straturi de flori, cu un gardulet alb, ingrijit si vecini care in fiecare dimineata ieseau la aer sa-si bea cafeaua si sa isi citeasca ziarul, un gratar, hamburgeri, bere si muzica, decoratiuni si toti acei vecini stransi laolalta, asta, bineinteles, dupa ce asistaseram cu totii la parada organizata in centrul orasului. La sfarsitul zilei, dupa o masa copioasa, putin ametiti si la fel de binedispusi, priveam impreuna focul de artificii care lumina intregul cer.  

La sfarsit de sezon, alaturi de alti studenti, romani si nu numai, plecam intr-o mica excursie. Destinatia: New York. Un road trip specific american, cu o masina inchiriata, cu nopti sub clar de luna, cu marshmallows si povesti de groaza, pentru ca la sfarsit, sa-mi petrec macar o sapatamana intr-unul din orasele care niciodata nu doarme.

Ajunsa in New York, dupa un job work and travel tratat foarte serios, as fi vizitat Wall Street-ul, Manhattan-ul, mi-as fi facut poze pe Brooklyn Brigde, in drumul meu spre un alt cartier pe care nu l-as fi ratat sub nicio forma, anume Brooklyn-ul. Statuia Libertatii, Muzeul Madam Tussauds, Time Square, Fifth Avenue si China Town ar fi fost doar o parte din destinatiile de vis pe care nu le-as fi ratat.

As fi facut mii de poze pe care sa le arat nepotilor in timp ce le-as fi povestit despre work and travel Vacante Speciale pentru tinerii ambitiosi care doresc sa traiasca experienta vietii lor, care vor sa simta cu adevarat gustul libertatii, al civilizatiei si al sperantei intr-o lume si o viata mai bune.

M-am intors de la intalnire cu gandul la visul meu care nu a devenit niciodata realitate, cu speranta ca poate inca nu este totul pierdut, ca poate as putea acum sa-mi transform visul in realitate.

Daca pe atunci am fi ajuns la CND Turism si ar fi existat, si atunci, posibilitatea contractarii unui credit work and travel, cu siguranta ca visul nostru ar fi devenit realitate, iar acum am fi stat toate trei la o cafea, amintindu-ne zilele petrecute in tara tuturor posibilitatilor, nebuniile si cunostintele cu care ne-am fi intors...

Voi, cititorii mei dragi, v-ati trait visul american? Al vostru cum a fost?

Acest articol a fost scris pentru proba 18 a competitiei SuperBlog 2013.

Lupta pentru inima reginei

Deunazi a trebuit sa ii fac o favoare unei prietene. Are o pustoaica de patru anisori, iar ea - prietena - trebuia sa mearga la o sindrofie. Pentru ca pe ultima suta de metrii babysitterul a anuntat ca nu poate sa o onoreze cu prezenta, am decis sa o ajut eu. Ce nu am luat in calcul a fost faptul ca pustoaica ei stie cam toate povestile posibile si imposibile. Asa ca iata-ma in postura de a inventa ceva care, la cererile ascultatoarei, trebuia sa aiba rege, regina, probe si parfum, un parfum "ca cel pe care tati i l-a facut cadou lu' mami". Grea treaba, dar poti sa dezamagesti doi ochisori negri? Ce a iesit puteti vedea si voi mai jos:

Intr-un regat indepartat
Un regat cam parfumat
O regina sta pe tron
Asa povestea un clovn

S-in regat e zarva mare
Mandra de regina liniste nu are
I s-a nazarit de-o data
Ea se vede maritata

Katy Perry se numeste
Si supusii isi iubeste
Killer Queen ii spunem noi
C-are mii de petitori

E frumoasa ca o zana
Cand zambeste, te topeste
Blanda, calda si suava
E o sfanta, e o cadra

Eu ca sfetnic de nadejde
O ajut cand ea alege
I-am aliniat pe toti
Da' nu v-om trage la sorti

Mandri brazi vor trece probe
Inainte de-a alege
Fiecare-i iscusit
Da' mi-s greu de pacalit

- Da-le, doamna, vreo trei probe
Si acela ce-o trece
Una cate una toate
Fa-ti-l rege!

Killer Queen stie ce spun
Nu e primul sfat ce-l dau
Are-ncredere in mine
Stie ca eu vreau doar bine

- Prima proba pentru ei:
Toti sa mearga in Regat
Si sa stranga fiecare
Cum o vrea si cum o sti
Cam ce crede ca ai pus
In parfumul tau by Coty

Au plecat printii ca brazii
In Regat sa rascoleasca
Sa ghiceasca cat mai bine
O Esenta de praline

Dintr-o mie cati au fost
Au ramas numa' o suta
N-au gasit sau n-au stiut
Ce-n esenta ea a pus

Pentru proba de a doua
Dupa ce a cazut roua
Am decis sa ii trimit
Dupa fructul potrivit

Si-au adus cu ei de toate
Afine, cumale, nuci
De la noi si din vecini
Mere dulci si mere acre
Mango dulce si guave

Numai zece "mititei"
Au stiut se pare ei
Ca mireasa vrea la masa
Numai fructe de padure

Astia zece d-au ramas
Nu mai au decat un pas
Dintre toti al de ghiceste
Inima ii cucereste

Printul de va sti s-aduca
Un buchet, al mai cochet
Cu Celosia si nufar
Ala ii va fi de sot
Si va sta cu ea pe tron

Killer King il vom numi
Si cu totii-l vom iubi
Va fi rege, ea regina
Eu supusa ce se-nclina!

Acest articol a fost scris pentru proba 17 a competitie SuperBlog 2013.

Cozonac cu dragoste

De ceva vreme visez la o bucatarie moderna, complet utilata, echipata cu cele mai sofisticate electrocasnice, cu multe incorporabile si o masa enorma in mijloc. A nu se intelege ca sunt o bucatareasa perfecta sau ca imi petrec mare parte a timpului liber intre cei patru pereti ai bucatariei, punand in practica fel de fel de retete. Nu, nici pe departe. Imi place sa gatesc, dar, daca se poate sa aleg, dau gatitul pe o carte buna. Cu toate astea, nimic nu ma opreste sa imi doresc o bucatarie high-tech, doar de dragul de a o privi, de a-mi bea acolo cafeau de dimineata.

Neaparat bucataria ar trebui sa aiba unul din acele cuptoare incorporabile cu display digital, functie de coacere rapida, program pentru pizza si pentru dulciuri. Da, program, pentru dulciuri. N-oi fi eu o Martha Stewart, dar imi plac dulciurile. Ma innebuneste mirosul de cozonac, pentru ca imi aduce aminte de perioada copilariei in care bunica framanta cu truda si dragoste aluatul de cozonac, de gustul lui pe care nimic pana acum nu l-a egalat. Ma gandesc adesea ca un astfel de cuptor-minune ar putea rivaliza, intrucatva, cuptorul cu lemne al bunicii. Iar daca nu ar face-o, desi progresele in domeniul tehnologiei sunt notabile, as putea savura gustul tehnologiei.

Gustul copilariei, fie ca e vorba de cozonacul copt pe vatra, fie ca este vorba de sarmalele gatite in oala de lut, mi-aduc aminte si de truda bunicii, de timpul pe care pregatirea acestor bucate i-l rapea. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost daca bunica s-ar fi bucurat si ea un pic de gustul tehnologiei, de un cuptor rapid sau macar de o masina de spalat vase, care sa-i permita sa petreaca mai mult timp la povesti cu noi, nepotii ei.

Ii spun si ei adesea, cand acum nu mai poate sa-mi faca cozonac cum numai ea stia, ca tare rau imi pare ca nu avea pe atunci ajutoare moderne in bucatarie. I-am aratat odata o serie de oferte, doar asa, sa vada si batrana ce-a ajuns vatra ei din curte, pe care o spoia cu drag in fiecare primavara. N-a inteles ea mare lucru dar a spus o vorba inteleapa: "Maica, dragostea cu care le faci conteaza, aia da gustul!"


Pana ce visul meu va deveni realitate, acela cu bucataria ultramoderna, nu ramane decat sa incerc retea bunicii de cozonaci, unde ingredientul secret se pare ca e dragostea, in actuala mea bucatarie, testand astfel, in acelasi timp, reteta si vorba inteleapta a bunicii.

Acest articol a fost scris pentru proba a 16-a a competiei SuperBlog 2013.