Am inceput usor impinsa de la spate, motivata de ideea "tot nu ai ce face cu timpul si n-ai de unde sa stii care vor fi rezultatele". Inceputul a fost reprezentat de un proiect demarat impreuna cu prietenul meu, un proiect care a devenit copilul nostru de suflet, pe care il vedem, cu fiecare zi ce trece, cum creste. Domeniul ales a fost aproape nou pentru mine, dar nu puteam sa spun nu, mai ales ca, deh, voiam sa impresionez. Am lasat plictiseala si lenea de-o parte si m-am implicat 100%.
Tot din aceeasi dorinta de a impresiona a aparut si acest blog de opinii personale, pe care, este adevarat, uneori il neglijez pentru a-mi canaliza toata atentia asupra celuilalt. De ce fac asta? Pentru simplul fapt ca acela deja a crescut. Acela deja mi-a adus bucuria primului parteneriat media. Acel prim parteneriat a fost pentru mie o recunoastere a muncii mele, a muncii noastre, mai ales ca cererea de a fi parteneri media venea din partea celor care organizau evenimentul in cauza. Insemna pentru mine ca toate eforturile noastre nu au trecut neobservate.
Ce ne-a adus acest parteneriat? Pai, in primul rand, increderea si motivatia de a merge mai departe, in al doilea rand - vizitatori, factorul fara de care un blog, indiferent de tema abordata, nu poate trai. Un alt castig au fost invitatiile la respectivele evenimente, cea mai recenta fiind invitatia la evenimentul Future of Media, care va avea loc pe data de 5 decembrie. Pentru colaboratori, caci de la infiintare parteneriatele au tot continuat, a insemnat vizibilitate, un canal suplimentar de popularizare a respectivului eveniment.

Ce inteleg eu prin bine pus la punct? Pai, schimb de bannere, pozitionarea bannerului, linkurile si postarile pe paginile de socializare (vezi, de exemplu, postarile celor de la ArenaIT, partener media al competitiei SuperBlog 2013, postari care contineau si faptul ca acest blog era unul partener al competitiei), articolele sau fragmentele de articol preluate cu link spre blogul sursa etc.
Concluzia pe care am tras-o pana in prezent, dupa patru parteneriate, este ca sunt un bun necesar pentru ambele tabere implicate. Ele te ajuta sa cresti, te motiveaza sa continui si iti pot aduce notorietatea la care, in unele cazuri, nici nu visai.