Femeie cu farmec

Cum vad eu o femeie cu farmec? Simplu: este de ajuns sa va vorbesc despre cea mai buna prietena a mea. Ea, Ariadna, este pentru mine o romanca cu farmec. Si nu vreau sa credeti ca am sa va vorbesc aici despre tenul aproape impecabil, despre faptul ca foloseste produse din gama cea noua de la Farmec, ci pur si simplu despre felul ei de a fi, despre naturaletea gesturilor si a miscarilor, despre bunatatea ei, despre mintea ascutita, despre frumusestea ei, atat cea interioara cat si ce exterioara, despre un om cum rar poti gasi si pe care, odata intalnit, stii sigur ca nu vrei sa-l lasi sa plece din viata ta.

Pe Ariadna as asemana-o cu Audrey Hepburn. Este genul de femeie pe care daca o intalnesti pe strada, chiar si intr-o tinuta lejera, nu ai cum sa nu o observi, dupa care instinctiv intorci capul. Si nu vorbesc aici despre o frumuseste rapitoare, ci despre acel ceva care emana din interior, care este mai presus decat frumusetea fizica, este frumusetea fizica, naturaletea si farmecul personal, la care se adauga sufletul. Este felul simplu de a fi, este sarmul si eleganta. Simplitatea si educatia, bunul simt, caracterul, increderea in sine, zambetul cald si sincer, omenia, feminitatea, optimismul si trairea profunda a fiecare clipe.

Farmecul natural cu care te suna, parca simtind ca ceva nu este in regula, caldura cu care iti ofera un sfat, o vorba buna, puterea de a merge mai departe indiferent de obstacolele vietii pe care ti-o transmite, pietenia fara margine si fara interes.

Romanca mea cu farmec merge pana la capatul pamantului pentru a-si vedea visul indeplinit, are o cariera de succes si puterea de a o lua oricand de la capat in orice domeniu. Se iubeste pe ea, pe oamenii din viata ei si nu se sfieste sa le-o arate ori de cate ori are ocazia.

Este eleganta si sobra cand situatia o cere si femeia-copil, care nu uita sa zambeasca si sa traiasca intens, care se bucura de un simplu rasarit de soare.

Aceasta este femeia cu farmec si nu doar in viziunea mea, ci si in viata mea reala. Eu mi-am gasit-o pe a mea, sper ca si voi dragii mei sa vi-o gasiti pe a voastra, sa va gasiti acele romance cu farmec.

Acest articol a fost scris pentru etapa a 8-a a concursului Spring Super Blog 2013.

Femeia

"Daca n-ai vazut inca o femeie care iubeste, atunci n-ai vazut niciodata o femeie frumoasa".

Camil Petrescu

Param, pam, pam, ole!

Param, pam, pam, param, pam, pam!!! Ole!!!

Da, recunosc, am luat-o putin razna, dar asta pentru ca deja ma gandesc la vara ce va sa vina si la concediu, la soare, la mare, relaxare, fara munca si fara sefu’ care uita, uneori, ca fiecare dintre noi are si viata personala.

Pentru ca tot fuse zilele trecute Tragul de Turism al Romaniei si pentru ca, cum se intampla in fiecare an, imi propun sa ajung, dar niciodata nu o fac, ma decisesem zilele trecute sa caut pe internet cea mai buna oferta. Lenesa din fire si, unde mai pui, ocupata pana peste cap, am gandit-o, mi-am notat-o pe un post it si apoi am uitat. 

O idee despre locul in care vreau sa merg aveam deja. Stiam ca vreau un loc insorit, unde sa pot face plaja, dar, in acelasi timp, plin de istorie, de obiective turistice pe care sa le pot vizita. 

Noroc cu a 7-a etapa a concursului Spring Super Blog 2013. Asa am tras putin de mine, mi-am facut putin timp liber si, documentandu-ma pentru acest articol, am gasit destinatia potrivita: Barcelona. 

Nu, nu sunt genul care prefera destinatiile din afara tarii, dar m-am gandit ca ar fi cazul sa mai las litoralul romanesc si sa-mi clatesc si eu ochii cu alte peisaje, alte locuri, alti oameni. 

De ce Barcelona, in primul rand, pentru ca am o prietena care traieste de aproape doi ani in Spania si care, de fiecare data cand vorbim, imi povesteste despre frumusetea Spaniei si a oamenilor sai.

In al doilea rand, concediu Barcelona sunt convinsa ca va fi de vis, asta deoarece conform informatiilor de pe site-ul agentiei Paralela 45 „Barcelona ofera o oportunitate unica pentru turisti, de a se plimba de la ramasitele romane spre cetatea medievala, si spre orasul modern cu bulevardele sale deschise si toate intersectiile lasate largi de colturile cladirilor taiate in mod unic. Centrul istoric al orasului este aproape plat, in timp ce orasul modern se intinde spre dealurile inconjuratoare, avand strazi ce cresc in altitudine, ce aduc aminte de San Francisco” (Sursa: http://paralela45.ro/destinatie/barcelona-spania). Iar asta nu poate sa insemne altceva decat ca setea mea de cultura, sigur, va fi ostoita…

Apoi, mai vreau sa vad acest oras minunat si pentru „remarcabila mostenire lasata orasului de arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit si a lucrat la Barcelona, si care a lasat lucrari faimoase ca Palau Guell, Parc Guell si imensa, dar inca neterminata biserica Sagrada Família” (Sursa: http://paralela45.ro/destinatie/barcelona-spania).

Si pentru ca de-a lungul timpului am auzit numai lucruri bune despre Agentia de turism Paralela 45, prima agentie de acest fel infiintata in tara noastra, am decis sa aleg oferta lor de Sejur Costa Brava 2013. 

Sa aleg, am spus? Este un pic cam mult spus. De ce? Uit mereu ca trebuie sa ma sfatuiesc si cu cealalta jumatate mai buna a mea: prietenul meu! Sunt convinsa insa ca nu-mi va fi deloc greu sa-l conving. Va trebui doar sa-i povestesc putin despre frumusetea de vis a Mediteranei si, intr-o doara, faptul ca, de exmplu, daca am alege sa plecam cu Charter Barcelona din Cluj, o putem face in orice zi de miercuri, in intervalul 19.06 - 11.09.2013, deci i-am putea sarbatorii ziua de nastere band cerveza, mancand paella si ascultand flamenco.

Si pentru ca stiu ca argumentele pe care i le voi aduce sunt imbatabile, nu-mi ramane decat sa visez la momentul inserarii, in care ne vom plimba tinandu-ne de mana pe La Rambla! Param, pam, pam! Ole! Barcelona, ya venimos! 

Rochite pentru fetite

Etapa a 6-a a concursului Spring Super Blog 2013 si totodata un bun prilej de a va povesti despre pasiunea mea din copilarie de a-le crea haine papusilor mele si apoi chiar mie.

Imi aduc aminte cu drag cum, copila fiind, imi placea ca papusile mele sa aiba tot timpul cat mai multe hainute. Era si normal. Erau si ele fetite ca si mine, pritenele mele cele mai bune, si asa cum mie imi placea sa fiu cocheta, imi doream si pentru ele o garderoba cat mai bogata. Bijuteria coroanei mele de mica croitoreasa la vremea aceea a fost o canadiana pentru una dintre papusi. Era din fas si captusita cu vata, ca sa nu-i fie frig domnisoarei iarna. Mi-aduc si acum aminte cata munca a stat in spatele acestei realizari marete, cu care multa vreme m-am mandrit.

Ceva mai tarziu, cand am mai crescut, am descoperit si prima masina de cusut, o Ileana, veche si uzata, deja la al n-spelea proprietar (matusa mea). Cat de fascinata am fost de minunea asta si cat imi doream si eu una numai a mea. Imi placea sa o privesc pe matusa cum se aseaza la masina ei de cusut, cum miscand din picioare, intr-un du-te-vino continuu, transforma o bucata de carpa intr-o adevarata bijuterie.

Imi amintesc cum, intr-una din zile, matusa plecand de a acasa, m-am asezat eu la masina ei. Eram vrajita. Ma simteam Prazlea cel Voinic care pusese mana pe merele de aur. N-am indraznit sa incerc prea multe. Pedalele erau prea grele pentru piciorusele mele firave, iar frica de a nu strica ceva era imensa. Insa, in sufletul meu, din acel moment, mi-am dorit si mai mult sa am o masina de cusut.

Si pentru ca stiam ca visul meu nu avea sa se indeplineasca prea curand – parintii nu-si permiteau sa imi ia una doar pentru a-mi face mie pe plac, in plus, deja aveam doua croitorese in familie, a treia nu-si avea rostul, iar rostul meu era sa invat –, m-am gandit ca pot totusi face ceva pentru a-mi transforma pasiunea intr-un vis devenit realitate. Primul pas era sa croiesc ceva doar pentru mine. Pentru papusi o facusem deja si eram multumita de rezultat, la fel si ele.

Am pus mana pe foarfeca si, dintr-o bucata de finet, alb cu floricele rosii, gasit printre lucrurile bunicai, mi-am croit o pijama frumoasa, pe care am purtat-o cu drag si mandrie multi ani, pana ce panza din care era facuta a cedat numeroaselor purtari si spalari.

A doua tentativa de a arata celor din casa ca merit o masina de cusut a fost la scurta vreme dupa ce una dintre matusi mi-a cusut pijamaua croita de mine. Se apropia balul de sfarsit de clasa a 8-a iar eu doream sa fiu fara pereche. Voriam o rochita eleganta, asa cum vazusem eu intr-un film, cambrata pe talie, scurta pana la genunchi, cu bretelute si doua fasii de material pe care fie sa-le pot lasa sa atarne pe spate, fie sa le pot lega intr-o fundita.

Pentru ca simteam ca niciuna dintre matusi nu ar reusii sa surprinda exact esenta rochitei pe care eu o vedeam cu ochii mintii, m-am apuca din nou de croit. Recunosc, de data asta incercarea mea nu am mai fost incununata de succes. Era o provocare prea mare. Noroc cu matusele care au reusit sa dreaga isprava mea si m-au facut sa ma simt o adevarata printesa la bal.

Acum, cand anii au trecut, dupa ce am trecut de la croitorie la tricotat – si aici realizarile sunt multe, poate chiar mai multe, insa asta este o alta poveste –, realizez ca de multe ori e nevoie de un mic ajutor – o masina de cusut.

Si pentru ca in copilarie nimeni nu a catadicsit sa-mi faca hatarul, m-am decis, acum, matura fiind, desi cu foarte putin timp liber la dispozitie, sa-mi indeplinesc singura visul copilariei. Prima oprire a fost la un magazin de electrocasnice, recunosc, unul virtual. Printre multele oferte disponibile aici, cea care mi-a atras atentia a fost masina de cusut Singer Talent 3321. De ce aceasta si nu alta? Pentru ca, doar vazand-o, deja am inceput sa visez cu ochii deschisi la zecile de rochite pe care aveam sa mi le fac, in zeci de culori, cu zeci de broderii si cusaturi invizibile, la fustitele drepte, in clos sau in colturi, cu volane sau fara, la bluzele cu flori aplicate, cu gulere largi si maneci bufante!

Cu 21 de programe de baza – 2 cusaturi drepte, din care 1 elastica; 6 modele de surfilare, din care 3 elastice; 4 modele de cusatura invizibila, din care 2 elastice; 8 modele de broderii, din care 4 elastice; 1 butoniera in 4 pasi, sistem de introducere automata a firului in ac, pas reglabil al cusaturii, posibilitatea de a regla latimea cusaturii, functie de intarire a cusaturii, functie de matlasare, posibilitatea de a coase butoniere, nasturi si fermoare si accesorii – piciorus universal (montat pe masina), husa de protectie, pedala + cablu de alimentare; în bratul detasabil: piciorus cusut butoniere, piciorus cusut fermoar, placuta de stopat, perie curatare, port-bobina vertical, ghidaj matlasare, set ace, opritor papiota (mare si mic), si bobine, maner pentru transportare facila, dispozitiv taiere ata dupa coasere, mi-am dat seama ca, cu Singer Talent, visul meu putea deveni realitate.   

Urma sa spun „Adio!” croitoresei din capatul strazii – scurtatul pantalonilor nu va mai fi o problema –, vizitele la matusa aveau sa devina mai dese – asta pentru ca voi avea nevoie de un profesor si cine ar fi mai potrivit pentru acest rol decat un om care imi impartaseste aceeasi pasiune si care se si pricepe la ceea ce face –, si aveam sa spun, pe viitor, „Bine v-am gasit!” magazinelor pline cu tot felul de materiale, viu colorate.

Deja ma vedeam plimbandu-ma printre standuri, pipaind matasea, stofa, stamba, catifeaua etc., incercand sa decid ce sa aleg, visand cum fiecare bucata de material prinde viata sub piciorusul delicat al celei care nu peste multa vreme stiam ca va urma sa-mi fie un real sprijin si mijlocul prin care sa-mi indeplinesc un vis al copilariei dragi. 

Doamna mea

Pentru ca am acceptat provocarea de a participa la Spring Super Blog 2013, iata-ma la proba din etapa a 5-a.

Fiind o proba despre “Femei care ne inspira”, primul meu gand a fost sa scriu despre mama, dar m-am gandit ca ei, mamei, am sa-i fac alta data aceasta onoare; e o femeie mult prea speciala, o inspiratie reala.
M-am gandit apoi ca as vrea sa scriu despre prima mea sefa, femeia care mi-a acordat o sansa, a crezut in mine, mai mult decat credeam eu insami, fara ajutorul careia nu as fi azi unde sunt, insa parca simt ca imi vine usor peste mana. Asta din cauza asocierii dintre cele doua idei de baza ale concursului.
Cu toate astea, citind “Filosofia” firmei Jolidon, gandul meu zboara tot la dansa, la doamna eleganta si stilata, cu un caracter impecabil, spirit inovativ, un mod neconventional de gandire si respect pentru oameni si pentru valorile morale, care mi-a indrumat pasii in primii mei ani de activitate. Doamna mea G., o Freesia Fresh, daca as putea-o numi asa, caci sub masca liderului-maestru, de neclintit, cu viziune clara si mana de fier, aveam sa aflu ca se ascundea o persoana fina, delicata, o romantica incurabila.
Da, romantica incurabila pentru ca, la un moment dat, in putinele momente in care uita ca este sefa noastra si-si deschidea sufletul, aratandu-ne latura sa profund umana, am aflat ca traia o frumoasa poveste de dragoste, din acelea pe care doar in carti le citesti sau le vezi in filme, alaturi de sufletul dansei pereche, de care doar moartea avea sa o desparta, o poveste pe care cu totii ne dorim, sper, sa o traim in viata.
Aceasta doamna, dupa cum va spuneam, mi-a calauzit pasii, mi-a transmis din bogatele sale cunostinte in domeniul in care activez, m-a facut sa iubesc si sa respect mai mult ca inainte cartea, oamenii care se afla in spatele ei, fie ca sunt autori sau cei implicati intr-un fel sau altul in procesul de productie al produsului finit, pe care cu totii il gasim pe rafturi, in biblioteci sau in format digital. Mai presus de toate, a crezut in mine si, chiar daca eram tanara si fara experienta, mi-a oferit sansa sa lucrez alaturi de dansa.
Am incercat sa fiu un invatacel cat mai silitor, sa sorb fiecare invatatura din acest izvor viu de intelepciune, care mi se oferea fara pret si fara interes, doar din dorinta de a lasa si altora din preaplinul cunoasterii...  
Chiar daca astazi viata ne-a facut sa apucam pe drumuri diferite, si acum imi amintesc cu drag de dansa, de calitatile pe care, desi n-as vrea sa fie asa, cu greu le mai gasesc azi la alti semeni: curaj, devotament, respect – pentru om si pentru profesie –, dezinteres, altruism, tarie de caracter, intelegere, verticalitate, inteligenta, diplomatie, tact, integritate si lista ar putea continua la nesfarsit...
Din toate aceste ingrediente care ar trebui sa defineasca si azi fiinta umana, doamna mea mi-a oferit cate putin, insa cat sa ma construiasca si sa ma transforme in ceea ce sunt azi.
Impresionanta ca lider si specialist in litere, cu o cultura vasta si ani buni in slujba cuvantului, doamna mea era si este si azi la fel de impresionanta si ca simpla reprezentanta a sexului frumos. Rafinata, eleganta, stilata, cu mult bun gust, chiar si azi, daca o intalnesti pe strada, „She leaves a trail of glitter is never forgotten”.
De la dansa am invatat meserie, am invatat sa fiu om, sa fiu mai buna si sa fiu o lady. Dansa, alaturi de mama, sta la loc de cinste printre „icoanele” de colectie, care m-au definit, m-au cizelat, m-au conturat...
Va multumesc sincer doamnele mele. Sper ca si eu la randul meu sa pot transmite, asemeni voua, putin din putinul mintii mele si al sufletului meu.

Lettre d'amour

Dragul meu,

Inainte de toate vreau sa-ti multumesc pentru faptul ca ai aparut in viata mea intr-un moment in care credeam ca dreptul meu la fericire l-am pierdut, nu mai credeam de mult in dragoste, in suflete pereche si nici in minuni. Mi-ai gasit si mi-ai alungat tristetea, mi-ai readus zambetul si pofta de viata, m-ai facut sa descopar in mine lucruri pe care nu stiam ca le pot simti si ca le pot face.

Multumesc ca ai crezut in noi, ca ai vazut ce ochii mei obositi de prea multe lacrimi nu puteau vedea; multumesc ca le-ai redat sclipirea si speranta.

Multumesc pentru toata atentia pe care mi-o acorzi si pentru faptul ca, zi de zi, prin tot ceea ce faci, ma faci sa uit noptile albe pe care mi le-am petrecut visand la clipa in care un suflet cald ma va tine in bratele lui asa cum o faci tu, acum, zi de zi, noapte de noapte.

Iti multumesc pentru sprijinul pe care mi-l acorzi zi de zi, pentru increderea pe care mi-o transmiti, increderea ta in mine, increderea mea – in mine si in noi –, pentru faptul ca nu vrei sa ma schimbi, pentru faptul ca imi dai aripi sa zbor, cand altii au stiut doar sa mi-le fraga.

Cuvintele « te iubesc », spuse uneori prea mult si totusi de prea putine ori, nu pot reda tot ceea ce simt pentru tine. Te iubesc ca pe o zi fierbinte de vara, te iubesc ca pe un cantec, precum tarmul iubeste marea; te iubesc cu mintea, cu inima, cu sufletul; esti aerul pe care il respir. Fara tine nu mi-as mai putea imagina existenta. Esti universul meu, iar eu – trandafirul din gradina ta.

Iubirea mea pentru tine nu are margini. Iti iubesc buzele, iti iubesc ochii, mainile, mintea, sufletul, inima – toata fiinta. Cu fiecare zi ce trece, cu fiecare vorba, cu fiecare zambet, ma faci sa ma indragostesc si mai mult de tine. Iubirea ta este nectarul zeilor, fara de care nu pot trai. Este sangele care imi trece prin vene, este oxigenul care-mi alimenteaza plamanii, este forta care ma face sa ma simt invincibila…

Daca ai putea sa-mi simti inima, ai stii ca, ori de cate ori nu esti aproape, ea te cheama. Doar vocea ta calda o face sa tresalte, sa exalte…, sa traiasca… Cu fiecare bataie a ei, ea asteapta raspunsul inimii tale…

Primavara mea a inceput cu tine, dragul meu. Vreau sa traim impreuna o primavara eterna, plina de zile calde si vise devenite realitate… Vreau sa ne prinda iarna vietii impreuna, iubindu-ne la fel, crescandu-ne frumos nepotii, vorbindu-le despre povestea noastra de dragoste.

  

Si poate, dupa ani si ani, si povestea noastra va sfarsi intre paginile unei carti de la Editura Nemira, alaturi de alte povesti de dragoste, precum cele din « Sapte povesti de dragoste ».

Acest articol a fost sris pentru etapa a 4-a a concursului Spring Super Blog 2013.

Hit dupa hit

Inca de la aparitia piese Diamonds, am afirmat, pentru a nu stiu cata oara, ca Rihanna este o fabrica de hituri. Se pare ca nu m-am inselat, nici nu aveam cum... Din 2005, cand a aparut pe piata muzicala cu piesa Pon de replay, si pana in prezent, cantareata din Barbados a lansat hit dupa hit: Unfaithful, Umbrella, Don't stop the music, Love the way you lie, We found love, Where have you been si lista poate continua. 

Recunosc ca, la un moment dat, vazand o filmare a unui show live al Rihannei, in care prestatia a fost cu mult sub asteptarile mele, am cam scos-o de pe lista mea cu preferinte. In ultima vreme, insa, am redescoperit-o incet-incet, cu fiecare piesa noua. 

Propunerea mea pentru voi este Stay, colaborarea Rihannei cu Mikky Ekko, piesa care, cu siguranta, va ajunge pe pozitia 1, in Billoard Hot 100:

All along it was a fever
A cold sweat hot-headed believer
I threw my hands in the air I said show me something
He said, if you dare come a little closer

Round and around and around and around we go
Ohhh now tell me now tell me now tell me now you know

Not really sure how to feel about it
Something in the way you move
Makes me feel like I can't live without you
It takes me all the way
I want you to stay

It's not much of a life you're living
It's not just something you take, it's given
Round and around and around and around we go
Ohhh now tell me now tell me now tell me now you know

Not really sure how to feel about it
Something in the way you move
Makes me feel like I can't live without you
It takes me all the way
I want you to stay

Ohhh the reason I hold on
Ohhh cause I need this hole gone
Funny you're the broken one but i'm the only one who needed saving
Cause when you never see the lights it's hard to know which one of us is caving

Not really sure how to feel about it
Something in the way you move
Makes me feel like I can't live without you
It takes me all the way
I want you to stay, stay
I want you to stay, ohhh

Sursa: YouTube

Din seria Bucurestiul meu

Pentru ca iubesc acest oras, pentru ca nu ma vad in alta parte, am decis sa va ofer cateva instantanee... Asta este Bucurestiul meu...

Parcul Carol sau Libertatii

 

Undeva in centru orasului

 

 

Va urma... :P

Incredere

“Încrederea oferă mai mult material de conversație decât inteligența.”

François de la Rochefoucauld

Epliarea, o problema sau nu?

Am venit primavara, ceea ce inseamna ca au sosit si zilele frumoase si insorite, ca voi renunta de acum la multele haine groase care m-au sufocat o iarna intreaga. De acum voi spune “bun venit” rochitelor si fustitelor viu colorate. 

Bucuria mea e maxima, caci nascuta fiind intr-o zi de iarna, ador vremea frumoasa, ador sa simt cum razele soarelui imi mangaie fata. 

Ca orice domnisoara care incearca din rasputeri sa fie cocheta, am trecut repede in revista achizitiile din garderoba si mi-am facut o lista “must have” cu ceea ce consider ca-mi lipseste. Tocmai cand credeam ca toate problemele mele s-au rezolvat si ca ma pot bucura in liniste de frumusetea zilelor cu soare, cantec de pasarele si miros de pomi infloriti, mi-am amintit ca piesele vestimentare mai sus amintite implica si un picior frumos, ingrijit, mereu proaspat epilat.

Daca problema vestimentara am rezolvat-o relativ repede, aici lucrurile stau putin altfel. Ideea de a ma epila singura deja nu ma mai incanta de mult – merge cand te grabesti si nu ai timp sa ajungi la salon, dar nu e varianta cea mai buna, firul de par creste mai repede, mai viguros -, epilatul cu ceara ma irita teribil, in consecinta, m-am gandit ca ar fi o varianta sa incerc si epilarea definitiva. 

Si cum, ori de cate ori am de luat o decizie mai importanta, am obiceiul de a ma informa temeinic, am dat un search pe Google si am aflat ca exista doua tipuri de epilare definitiva – cea cu laser si epilarea IPL. Ambele folosesc lumina terapeutica, diferenta ar consta in numarul de sedinte necesare si, bineinteles, costul aferent acestora. 

Dupa o indelungata analiza aproape ca hotarasem sa merg pe varianta eliparii cu laser. De ce spun aproape? Pentru ca mi-am adus dintr-o data aminte de cazul unei domnisoare care a mers la un salon pentru a-si face un tratament facial care implica estomparea petelor, iar domnisoara in cauza, care a platit pentru un tratament care promitea minuni, s-a ales cu o arsura de toata frumusetea. Deci, cu dracusorul instalat pe umarul stang, am inceput sa repun in balanta alternativele. Trebuia sa iau o dezicie curand, nu vroiam sa ma apuce vara inca analizand avantajele pro si contra. 

Am dat o noua cautare pe Google si, deschizand rand pe rand paginile cu rezultate, am ajuns la un magazin online, unde, la capitoul promotii, am gasit un epilator IPL. Si pentru ca descrierea pe care am citit-o 

“Sentiment poate fi asemanat cu o usoara senzatie de caldura. Fiecare om are propria lui toleranta la durere sau disconfort, dar si alti factori intra in joc. S-ar putea simti durere mai mult daca aveti o piele sensibila, sau foarte inchisa la culoare sau un fir de par gros. Prima data, cand folositi dispozitivul este de obicei cea mai intensa senzatie deoarece lumina pulsata este de o intensitate foarte puternica si apoi dispare cu alte utilizari pentru majoritatea oamenilor.

Silk’n SensEpil are cinci setari pe care le puteţi adapta la sensibilitatea dvs. Folosind setarea cea mai mare va produce, de asemenea, mai multa caldura, si va va oferi rezultate mai bune”,

m-a incantat, am decis sa-l trec pe lista mea “must have”. Un punct in plus in alegerea mea l-a avut si faptul ca, recunosc, sunt o fricoasa, iar epilarea definitiva folosind Epilatorul Silkn cu lumina intens pulsata Sensepil XL cu 40.000 impulsuri mi-a parut a fi prea putin dureroasa. 

M-am mai gandit ca, urmand cu atentie instructiunile de folosire, sigur nu am de ce sa ma tem. Alt atuu a fost si faptul ca investind in acest obiect in viitorul apropiat, scutesc sute de vizite la salon, deci o groaza de bani.

Asftel, cu decizia luata, cu noul dispozitiv trecut pe lista, m-am gandit sa va impartasesc si voua descoperirea mea, scriind articolul acesta pentru Spring Super Blog 2013.

Cadouri, cadouri, cadouri

Nu stiu cum procedeaza altii cand vine vorba despre cadouri – nu ma refer la a primi, ci la a oferi –, dar stiu ca pentru mine este intotdeauna o adevarata problema. Nu ca as duce lipsa de idei, ci pur si simplu nu-mi place sa cumpar ceva care sa nu aiba o semnificatie sau care sa nu foloseasca. Ma gandesc mereu cam ce as gandi/simti eu daca as primi un lucru care nu mi-ar folosi la nimic. In plus, la un moment dat in adolescenta mea, am decis sa-i cumpar surorii mele un clovn pe un leaga. Mi s-a parut ceva diferit de tot ceea ce ii facusem cadou pana la momentul acela – lucruri utile, de care stiam ca are nevoie – si nu voi uita toata viata reactia ei: “Altceva nu gaseasi si tu?!”. Reactia asta nu vreau sa o mai starnesc nimanui – stiu, veti spune, multi vor gandi asa ceva, dar se vor arata foarte entuziasmati de cadou – si tocmai de aceea, anii ce au urmat, am decis sa fiu mai practica.

In cazul celei mai bune prietene a fost destul de simplu de-a lungul timpului. Impreuna am decis sa face liste cu ceea ce ne dorim sa primi, surpriza constand in alegerea facuta de cea care urma sa daruiasca. La inceptul lunii februarie, insa, cand am mers sa o vizitez la noua ei locuinta, am zis ca nu se cade sa o intreb ce isi doreste sau de ce anume are nevoie. Am ales singura cadoul de casa noua, si, sincera sa fiu, nu a fost foarte greu iar rezultatul – mai mult decat imbucurator. Prietena mea a fost de-a dreptul incantata. 

Va veti intreba, cu siguranta, ce anume am ales. Ei, bine, aflasem de pe Facebook de site-ul celor de la Borealy, care, apropo, au si showroom in Bucuresti, pe strada Popa Savu, si m-am gandit ca nu ar strica sa imi arunc un ochi. Mi-am zis ca daca nu gasesc nimic care sa se potiveasca evenimentului, macar gasesc o sursa de inspiratie. 

Tot rasfoind paginile cu oferte am dat peste setul Armani Code Tree of Life si mi s-a parut ca ar fi alegerea perfecta. De ce? Pai, in primul rand, pentru ca prietena mea adora parfumurile dulci, iar acest set care continea o apa de toaleta si un gel de dus, datorita ingeredientelor lor – portocale rosii, ghimbir, pere, levantica, miere, vanilie, iasomie si lemn – mi-a atras imediat atentia. Era clar alegerea cea mai buna pentru o femeie dinamica si indrazneata. 

In al doilea rand, setul continea si un copac al vietii, iar dupa cum bine cred ca stiti, acesta simbolizeaza viata in continua evolutie. Ametistul din ramurile sale, aducator de fericire, dragoste si sanatate, in viziunea grecilor, atrage prosperitate, abundenta si noroc, in traditia chineza, asta pe langa proprietatile calmante si relaxante ale sale. 

Dupa cum va spuneam, cadoul meu s-a dovedit a fi foarte inspirat, caci, de cum l-a vazut, prietena mea a exclamat: „Parca mi-ai fi citit gandurile! Am sa mi-l pun in partea de nord-est a sufrageriei pentru a ne aduce intelegere si armonie.” 

Zilele trecute, cu ocazia zilei de 8 martie, mi-am pus din nou problema cadourilor. Pentru celelalte femei din familie urma sa fie destul de simplu, cadoul pentru mama era adevarata provocare. Cosmeticele le scosesem din calcul, avea creme de toate felurile si pentru toate momentele zile, parfum avea sa-i daruiasca sora mea, florile veneau din partea tatalui – in ghiveci, asa cum ii plac ei, bineinteles –, eu eram parca in pana de idei. 

Lipsita de inspiratie, am decis sa-mi incerc din nou norocul pe site-ul despre care v-am vorbit. Mersesem direct la tina cu nici o luna in urma si speram sa gasesc si acum solutia perfecta. Vroiam ceva care sa-i spuna „Esti cea mai importanta persoana din viata mea. Iti multumesc pentru toata grija, atentia, renuntarea, iubirea pe care mi le-ai oferit. Iti multumesc ca m-ai facut sa fiu ceea ce sunt astazi.” 

Gandul meu s-a dovesit si de data asta unul bun, caci, inca de la primul click, a venit si ideea salvatoare. O bijuterie. Era clar alegerea cea mai buna. Orice femeie iubeste bijuteriile, iar mama, din prea multa grija pentru noi, fusese destul de „neglijenta” la capitolul acesta. Ii placea sa fie cocheta, sa poarte o bijuterie cu gust, insa ori de cate ori vedea ceva care sa-i placa, preferea sa nu „arunce banii pe prostii, lasa, mai bine sa le luam fetelor”. 

De cum am vazut setul Luxury Rosa Borealy cu elemente Swarovski  am inteles ca am gasit ceva ce sigur o va face pe mama sa se simta apreciata si iubita. 

Lacrimile din ochii mamei, lacrimi de fericire, mi-au confirmat cele gandit: inca odata am facut alegerea cea buna.

Asa ca, dupa ce de doua ori am lovit punctul ochit, m-am hotarat sa renunt la binecunoscutele, de acum pentru toti cei din cercul meu de prieteni, mele liste de cadouri si sa ma las pe mana propriei inspiratii, sa uit cele intamplate cu multi ani in urma cu sora mea – fusese un simplu eveniment nefericit – si sa scriu despre aceasta experienta pentru Spring SuperBlog 2013. 

Dragii mei, nu uitati! De cele mai multe ori este de ajuns sa ii cunosti pe cei care joaca un rol important in viata ta, sa le cunosti sufletul si inima pentru a face alegerea potrivita.   

BlogAwards

Daca nu de mult nici macar prin minte nu-mi trecea sa-mi fac un blog, acum ca am facut-o, ocazie cu care am descoperit si o multime de concursuri interesante, parca treaba asta m-a prins mai rau ca un virus.

Am inceput prin a ma documenta despre cum se realizeaza un blog. As fi putut cere ajutor prietenului meu, insa am vrut sa vad daca ma pot descurca singura. Vroiam sa-l surprind in mod placut, lucru pe care sper ca l-am realizat.

Dar parca nu mi s-a parut de ajuns. Auzisem de tot felul de clasamente si rank-uri de pagina, si mi-am dorit sa fiu si eu acolo, intr-un top, printre primii. Am descoperit ca exista site-uri unde iti poti inscrie blogul, beneficiind astfel de vizibilitate si promovare gratuita, asa ca, hop si eu, am cautat competitii pentru bloggeri, si mare mi-a fost surpriza sa aflu ca sunt o multime, ca temele sunt variate si ca este practic imposibil sa nu gasesti un subiect pe marginea caruia sa dezvolti o idee.

De la un concurs la altul am desoperit si pagina blogawards.ro si, printre altele, unul dintre cele mai simple concursuri. Tot ce trebuie sa faci este sa scrii un articol in care sa-ti anunti participarea la concurs, sa incarci linkul si sa te abonezi la newsletter-ul BlogAwards.ro. Premiile sunt foarte atractive: un notebook sau stick-uri de moemorie, dar daca sansele nu sunt de partea mea, ramane experienta si descoperirea paginii in sine.

Spring SuperBlog 2013

Acum nici doua luni, am primit o propunere din partea unui prieten, doar prieten la acea vreme :P, de a scrie pentru un blog al nostru, un blog cu stiti IT. Nu cunoasteam eu prea multe in domeniu, insa invitatia a fost ca o provocare si am decis sa ma alatur lui.

Impinsa usor de la spate, am scris primul meu articol. Faptul ca primul meu cititor nu a fost un critic aspru m-a facut sa mai incerc. Asa am descoperit sau redescoperit o mai veche pasiune a mea, aceea de a scrie. Am decis sa-mi fac si un blog personal, un unde sa scriu tot ce-mi trece prin cap si-mi pare relevant pentru ochii altora.

Tot datorita acestui om, caruia tin sa-i multumesc - stiu, am decis ca pentru lucrurile marunte si normale nu ne vom multumi reciproc, dar trebuie sa o fac -, am descoperi o serie de concursuri, printre care si Spring SuperBlog 2013.  Parea cam mult pentru un incepator, dar, din nou, am decis sa accept si aceasta provocare.

Am cantarit bine si am decis ca, indiferent de rezultat, va fi o experienta placuta, din care sigur voi avea ceva de invata. M-am informat si, iata-ma, scriind aceste randuri, anuntandu-mi participarea la concursul care pare sa fie cel mai mare concurs pentru bloggeri.

Urati-mi succes si va astept cu comentarii la fiecare post!

Cum am descoperit frumusetea naturala

Mi-aduc aminte ca in liceu, la ora de engleza, una dintre temele propuse de profesoara, care, by the way, emana sex-appeal, desi nu era o de-o frumusete rapitoare, insa avea acel "je ne sais quoi", a fost "Beauty is in the eye of the beholder". Inca de atunci ideea asta mi-a ramas pe creier si am tot incercat s-o inteleg. Da, frumusetea se prezinta in diferite forme, in functie de cel care priveste. Asta am inteles-o, ce nu am inteles eu, de-a lungul anilor, a fost felul in care unii incearca sa-si impuna ideea lor de frumusete. Pentru multi dintre cei cu care am venit eu in contact, frumusetea se reducea la machiaj, cat si cum ti-l aplici, fiind pentru ei un accesoriu obligatoriu, fara de care o femeie nu este frumoasa. Daca nu gasesti produsele care sa-ti trateze micile imperfectiuni ale tenului, atunci ascunde-le cu o tona de fond de ten, chiar daca asta inseamna sa-ti distrugi cu priopria mana si buna stiinta fata. Cu ideea asta a lor nu prea m-am impacat eu. Nu pot sa spun ca-s total importiva machiajului, dar cred, cu tarie, ca frumusetea nu are nevoie de masca, ea e naturala.

Asa ca, contrar tuturor criticilor celor din jur, care mereu imi atrageau atentia ca o femeie nu are voie sa iasa din casa nemachiata, am renuntat usor, usor la produsele care nu fac altceva decat sa-mi distruga iremediabil tenul - fond de ten, pudra, blush etc. -, a nu se intelege ca nu recomand folosirea acestora tuturor femeilor care doresc sa le foloseasca, pur si simplu, cred ca, folosite in exces, zilnic, provoaca, pe termen lung, daune imposibil de remediat, si am inceput sa pun accent pe calitatea tenului meu.

A fost cam greu la inceput, recunosc, asta pentru ca toata adolescenta mea nu-mi amintesc sa fi avut probleme cu acneea, insa imediat ce am trecut de 20, acneea adultului si-a facut aparitia. Prima vizita la dermatolog a fost o dezamagire - am avut ghinionul de a da peste o doamna prea grabita -, la fel si urmatoarea, apoi mi-am amintit ca mereu, ori de cate ori o intrebam pe mama ce vrea de ziua ei - stiu, vezi spune ca nu este frumos sa-l intrebi pe sarbatorit ce isi doreste, insa eu merg pe principiul practicitatii, de ce sa-i omului ceva de care nu are nevoie si care poate nu-l va incanta? -, imi spunea numele unei creme produsa in Romania, la Farmec, asa ca am mers la ea pentru un sfat.

O vreme am uitat despre cele spuse de mama, insa intr-o zi, cautand ceva pentru acnee, am zis ca nu ar strica sa vad si oferta celor de la Farmec, asa ca am intrat pe www.farmec.ro. Prima achizitie a fost un demachiant cu argila si o masca detoxifianta din gama Aslavital, asta pentru ca stiam destule depre efectele benefice ale argile asupra tenului, si nu numai.

 Multumita de rezultat si aflandu-ma intr-o zi intr-un supermarket, in fata standului cu produse cosmetice, am decis sa-mi cumpar si produsele din gama Stop Acnee - informatiile de pe ambalaj pareau promitatoare, iar de primele produse de la Farmec, cumparate pentru mine, nu pentru a le oferi cadou, fusesem multumita. Dupa trei luni de utilizare mi-am dat seama ca rezultatul final a fost cel asteptat, iar pretul a fost mult mai mic decat cel pe care ar fi trebuit sa-l dau daca asi fi folosit reteta optinuta de la dermatolog, care continea numai produse straine.

 Incantata, am decis sa dau un like paginii http://www.facebook.com/farmec.company, asa aflam din timp noutatile oferite de brand. Nu aveam sa ma insel. De pe pagina lor de Facebook am aflat o noua informatie, ca nu de mult s-a lansat o noua gama, si am avut surpriza placuta sa descopar urmatorul lucru: Giulia Ambasador gama Farmec Natural. Mi-a placut ideea lor de a folosi imaginea Giuliei ca imagine a noii game, chiar imi place tipa, imi place ca femeie, dar si ca imagine publica - nu o vezi zilnic pe sticla fara un motiv serios, si aici ma refer la cariera ei.

 Curiozitatea feminina si faptul ca vreau nu vreau, imi place sau nu sa recunosc, sunt o shopaholica, m-a facut sa decid intr-o clipa ca trebuie sa accesez si www.farmecnatural.ro. Mi-am aruncat un ochi peste gama Farmec Natural, mi-am facut o lista cu ce m-ar interesa si mi-am propus sa le cumpar online dupa ce voi cere si sfatul surorii mele, care, deh, de cand este asistent de farmacie in devenire, stie cam tot ce misca in domeniu, si niciodata ceva recomandat de ea nu s-a intamplat sa nu aiba efectul asteptat. Zis si facut! Mi-a vorbit despre efectul fiecarui element de baza din gama Farmec Natural: argan, galbenele si aloe vera si mi-a spus ca ea de mult s-a abonat la https://twitter.com/farmec. Mi-am adus aminte ca, mica fiind, mama folosea adesea crema cu galbenele pentru a-mi trata micile rani, pentru efectul lor terapeutic miraculos. Punand totul cap la cap, am decis ca trebuie sa le incerc.

 Acum, cand multe din problemele tenului mi le-am rezolvat simplu, folosind produse made in Romania, mi-am redescoperit frumusetea. Cu ocazia asta am inteles ca, desi "Frumusetea este in ochii celui care priveste", mai inainte de toate trebuie sa te vezi tu frumoasa, trebuie sa-ti placa ceea ce vezi dimineata in oglinda, iar sloganul "Indragoste-te de viata" nu-mi mai pare, ca majoritatea sloganelor auzite la tv o simpla fraza care ascunde o strategie bine gandita de marketing, ci un adevar. In momentul in care iti desoperi frumusetea, simti ca te indragostesti de viata in fiecare zi!

Cu pofta de viata, indragostita de fiecare zi de primavara, m-am decis sa sciu acest articol pentru Spring SuperBlog 2013.

Incertitudine

“I can’t believe that God plays dice with the universe.” ("Nu pot să cred că Dumnezeu ar alege să joace zaruri cu universul.")

Albert Einstein

Critica - o arma

De ceva vreme mi-am propus sa scriu despre critica, asta pentru ca, la un moment dat, am citit un articol pe marginea acestui subiect si de acolo reiesea cum ca ea ar fi constructiva. Nu spun ca nu-i asa, insa depinde de cat de des esti criticat si pentru cat timp.

Daca esti criticat in mod constant, pentru o perioada foarte lunga, sa zicem ani, atunci critica asta numai constructiva nu este. Cand auzi in mod constant ca nimic din ceea ce faci nu este bine, cand, chiar daca ai facut tot ce era omeneste posibil, inca nu este de ajuns, si, repet, auzi asta ani la rand, incepi sa-ti pui singura intrebari. Poate ca cei care critica stiu ei ceva, poate ca lucrurile nu stau chiar asa cum le vezi tu, poate ca era, intr-adevar, loc si de mai bine...

Vorbesc despre critica aspra, care numai critica nu poate fi ea numita. Despre persoanele care critica de la felul in care arati, pana la felul tau de a fi, care critica tot ceea ce tu esti, ce reprezinti, iar genul asta de critica nu are, in mod cert, si o latura pozitiva.

Atunci cand esti criticata ca esti prea grasa, desi o viata ai cantarit cat un sac de cartofi, ca nu te machezi, desi acum, daca nu o mai faci, este din lipsa de timp, nu din delasare sau comoditate, ca nu razi indeajuns, desi poate viata nu ti-a oferit prea multe motive, ca nu intorci si celalalt obraz, desi poate ca nu o mai faci pentru ca deja nu mai suporti durerea, caci i-ai intors pe amandoi pe rand de prea multe ori, ca nu zambesti si nu socializezi cu oamenii care in mod constant ti-au gasit doar defecte, ca nu muncesti pe cat e necesar, desi, dupa cele 8 ore petrecute la munca, urmeaza alte 4-5 de munca, in care nimeni nu te ajuta, ci fiecare are doar preferinte si observatii, ca nu aduci destui bani in casa, desi mai mult nici ca se poate, ca nu iesi prea des, desi nici timpul, nici resursele nu iti permit, ca nu esti indeajuns de desteapta, desi slujba si mediul in care te invarti dovedesc altceva, ca nu esti wonder woman, desi stii clar ca personajul este pura fictiune, ajungi sa crezi ca nu valorezi mai mic, ca tot ceea ce auzi este un adevar crunt cu care va trebui sa traiesti...

Asa ca, fara sa vrei, te transformi, pe parcurs, in "cainele lui Pavlov", ca, deh, "Repetitia este mama invataturii", nu? Nu mai folosesti propria ta ratiune critica pentru a analiza ceea ce auzi si ceea ce stii, pur si simplu reactionezi la situatie. Si, cel mai rau, de fiecare data cand te uiti in oglinda, nu vezi decat ce vor altii sa vezi, auzi doar cuvintele lor, care nu sunt deloc magulitoare sau incurajatoare. Te uiti la tine si incepi sa te urasti, chiar daca, acolo, intr-un colt de suflet, inca mai stii, mai simti ca valorezi mult mai mult decat orice si oricine...

Criticata zilnic, incepi sa te temi, incepi sa crezi ca nu esti in stare sa faci nimic, ca orice ai intreprinde nu vei reusi sa duci la bun sfarsit. Incepi sa crezi ca nu mai are niciun rost sa incerci ceva, ca oricum esti o cauza pierduta... Iti pierzi increderea in tine, iti pierzi pe rand visele, dispare treptat sclipirea din ochi si pofta de viata...

Ce faci atunci? Mai ai puterea sa te rupi? Ai puterea sa te detasezi pentru o clipa, sa te privesti din afara cu proprii tai ochi, cu propria ta minte, cea dinainte de tot acest perpetuu "nu esti buna de nimic"?

Daca crezi ca nu, atunci macar incearca. Rar cei care critica astfel vor inceta atacul inainte de a te termina psihic. Nu le da satisfactia de a te umili, de a te desconsidera, caci procesul de recuperare a stimei de sine, a iubirii de sine este la fel de lung si de indelungat ca cel al distrugerii. E nevoie de timp, de liniste, de oameni care sa vada omul din tine si pe care sa nu-i doara gura sa-ti spuna o vorba buna.

Si mai presus de toate, iubeste-te pe tine, invata sa te apreciezi, invata sa treci prin filtrul ratiunii tot; chiar daca ti se repeta in mod constant un lucru, analizeaza-l obiectiv, vezi daca are temei sau nu, daca este adevarat sau nu, si abia apoi, daca constati ca e intemeiat, schimba-te in bine, evolueaza, creste, depaseste-te.

Inapoi sau nimeni?

Va mai amintiti de Ioana Anuta, concurenta de la X Factor? Pustoaica, Jo pe numele ei de scena de acum, mi-a placut inca de la inceput. Dar nu intotdeauna ce imi place mie are si succes la public, asa ca ma cam asteptam sa nu o mai vad curand pe piata muzicala. 

Mare mi-a fost uimirea azi, cand, pe YouTube, am descoperit ca deja are doua piese noi. Am fost uimita pentru simplul fapt ca alti concurenti la astfel de emisiuni, poate chiar si castigatori, parca nu s-au miscat asa de repede. Participarea la emisiunea Te cunosc de undeva nu m-a surprins prea tare, asta pentru ca si Iulian Vasile a avut aceasta onoare in primul sezon, insa doua piese? Si unde mai pui ca una dintre ele este impreuna cu Ovi! 

Am sa va ofer si voua, mai jos, piesele despre care vorbeam. Mie imi plac amandoua. Voi ce parere aveti?

Terapie speciala

Acum mai bine de o luna am vazut la cinema trailerul filmului The Sessions. Mi s-a parut interesant si l-am trecut repede pe lista mea cu „Filme de vazut”. Aseara, mi-am facut un pic de timp si l-am urmarit. Nu este un film de top 10 in Box Office, dar este unul premiat, dupa cum am aflat ulterior – Sundance Film Festival – 2 premii, San Sebastián International Film Festival – 1 premiu, Independent Spirit Award – 2 premii – si chiar nominalizat la Oscar si Globurile de Aur.

Povestea este bazata pe un eseu scris de poetul Mark O’Brien, paralizat de la gat in jos din cauza poliomielitei, si este una simpla in aparenta – viata sexuala a unei persoane cu dizabilitati.

Mark O’Brien, interpretat de John Hawkes, care, apropo, face un rol de zile mari in acest film, parerea mea, este un poet in varsta de 38 de ani, din care ultimii 32 a fost nevoit sa si-i petreaca tintuit la pat (marea majoritate a timpului si-l petrece intr-un dispozitiv care-l ventileaza artificial), decide ca a sosit momentul sa-si piarda virginitatea. Si, deoarece conditia sa fizica nu-i permite sa-si indeplineasca aceasta dorinta curtand o femei, decide, cu permisiunea parintelui Brendan, sa apeleze la serviciile terapeutului Cheryl Cohen Greene (Helen Hunt).

Amuzant, dramatic si realist, este unul dintre acele filme care atrag atentia asupra unor probleme de viata reale, aducand in discutie conditia si dramele persoanelor cu dizabilitati, carora dreptul la viata normala le este refuzat, dar care nu trebuie tratate sau privite diferit din cauza handicapului, care au, asemenea noua, trairi, nevoie, dorinte, vise…

Pentru cei care isi doresc actiune si suspans, nu vizionati filmul, s-ar putea sa nu fie pe gustul vostru, insa pentru toti ceilalti dintre voi care va doriti un film diferit, profund, atunci „Vizionare placuta!”.

Si daca inca nu ati reusit sa va decideti, aveti mai jos trailerul.

Seara tarziu

Frunzarind Facebook-ul, am aflat ca Adda a lansat o noua piesa, compusa in colaborare cu Marius Moga. Sincer, nu prea stiam eu cine este Adda. Curioasa sa o aud cantand, am dat play la piesa. Asa am aflat ca ea este vocea feminina pe care o putem auzi la radio in doua piese de top - Petre si Bani din cer. 

Despre "Seara tarziu", am aflat de pe pagina celor de la ProFm, Adda spune ''Cand am compus piesa asta alaturi de Marius Moga, ne gandeam la oamenii care lucreaza mult, uita sa doarma, sa manance si poate uneori chiar sa si iubeasca, iar seara cand ajung acasa isi dau seama ca sunt singuri. Recunosc, am trait si eu asa si nu a fost ok. Mesajul piesei este pozitiv, oamenii trebuie sa invete sa iubeasca, sa viseze, sa traiasca.'' 

Piesa este draguta, astept acum si videoclipul cu mare interes. Pana una alta, haideti sa o ascultam impreuna.

De ce un blog?

De ce un blog? Si mai ales, de ce un blog atat de personal, un jurnal public? Nici eu nu stiu exact. Poate ca e catharsis. Poate pentru ca incerc sa ma regasec, sa ma redefinesc, sa ma redescopar... Incerc sa ma intorc la mine, la cea care eram acum mai bine de cinci ani, sa-mi reamintesc ce ma definea: gandurile, trairile, oamenii care si-au pus amprenta de-a lungul vietii asupra mea si m-au facut sa fiu ceea ce sunt, filmele, cartile si muzica dragi sufletului meu. Toate acestea le uitasem. Sau, mai bine spus, le incuiasem intr-un coltisor de suflet, puse la pastrare pentru zile mai bine, mai linistite. Acum, le sterg usor de praf si le pun din nou acolo unde le este locul. Peste unele poate ca s-a asternut mai mult uitarea... Altele sunt proaspete si azi in memorie. Nu vreau colb si uitare peste cele ce or sa vina, fie ca sunt ele ganduri, trairi, oameni, carti sau filme.  Un loc mai bun decat acesta nici nu cred ca ar exista. Astfel, de uit eu, cineva ma va trage de maneca, de nu invat eu, cineva o va face probabil, ramandu-mi mie multumirea ca si eu, la randul meu, am atins un suflet...

Simply falling

Acum ceva vreme am descoperit-o pe Iyeoka. Am ascultat cateva piese si m-am indragostit iremediabil. Este de origine nigero-americana si inainte de a-si lansa cariera muzicala, in 1996, era farmacist. Poeta, educatoare, textiera si cantareata, comparata cu Amy Winehouse, Iyeoka este unica in peisajul muzical.

Mai jos, m-am gandit sa va ofer versurile si, bineinteles, videoclipul uneia dintre piese: Simply falling.

Enjoy!

There goes my heart again
All of this time I thought we were pretending
Nothing looks the same when your eyes are open
Now you're playing these games to keep my heartbeat spinning
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
You reshape me like butterfly origami

You have broken into my heart
This time I feel the blues have departed
Nothing can keep me away from this feeling
I know I am simply falling for you

I'm taking time to envision where your heart is
And justify why you're gone for the moment
I tumble sometimes, looking for sunshine
And you know this is right when you look into my eyes
You show me love, you show me love
You show me everything my heart is capable of
And now I can't break away from this fire that we started

There my heart goes again
In your arms I'm falling deeper
And there's nothing to break me away from this

Declaratie de dragoste

Am reascultat zilele trecute, pentru a nu stiu cata oara, Shakira - Que me quedes tu si raman la convingerea ca este una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste.

Unii dintre voi deja veti stramba din nas. Shakira? Da, Shakira. Gusturile nu se discuta! :P Si daca nu va plac ritmurile ei, urmariti, va rog, versurile.

E atat de simplu si totusi atat de profund.

Cati dintre noi nu am simtit ca lumea ar putea sa se sfarseasca in orice clipa si nici nu ne-ar pasa atat timp cat persoana de langa noi este inca alaturi de noi? Cati dintre voi n-ati facut o asemenea declaratie persoanei iubite? Cati dintre voi ati auzit asftel de cuvinte din partea jumatatii?

Poate ca Valentine's Day a trecut, la fel si Dragobetele, si poate ca o postare pe tema asta nu si-ar mai avea rostul, insa eu una consider ca nu ai nevoie de o zi (cazul romanilor, ca, deh, ei sunt mai cu mot - 2) anume in care sa-ti declari sau sa-ti arati dragostea. Fiecare zi e o zi a iubirii cand iubesti. Si de ce sa nu-i persoanei speciale din viata ta cuvintele urmatoare zilnic:

Pero que me quedes tu
Y me quede tu abrazo
Y el beso que inventas cada dia
Y que me quede aqui
Despues del ocaso
Para siempre tu melancolia
Porque yoooo, yoo si, si
Que dependo de ti
Y si me quedas tu
Me queda la vida...?

Enjoy the video!!!

Ratiune vs. inima

"E atat de greu si de dureros sa stai intre minte si inima si sa te lupti s-o impaci pe cea din urma cu dreptatile celei dintai."

Gala Galaction

Rebound

Ati avut vreodata senzatia ca nu sunteti altceva decat un rebound? Ca nu sunteti si poate nu veti fi mai mult decat persoana care-l/o ajuta s-o/l uite pe cealalta/celalalt si sa-si vindece ranile? Urat sentiment. Intram in jocul asta de cele mai multe ori constienti/e de ceea ce implica, ne asumam rolul asta de rebound, pentru ca, la un moment dat, poate si noi, la randul nostru, am avut nevoie de cineva care sa ne readuca pe linia de plutire. Dar ce te faci atunci cand, dintr-un motiv sau altul, nu te mai multumeste rolul pe care ti l-ai asumat? Cand incepe putin sa doara? Cum reactionezi, ce spui, ce faci? Mergi mai departe sperand ca lucrurile vor evolua in bine? Faci un pas inapoi, te rupi din context, analizezi, pui in balanta avantajele si dezavantajele, consecintele pe termen lung, daca lucrurile nu evolueaza asa cum iti doresti, iar daca balanta atarna in defavoare ta, pui punct? Sau lasi lucrurile sa-si urmeze cursul normal, fara asteptari, fara dorinte, fara nimic…? Eu una niciodata nu am stiut sa aleg ce este mai bine pentru mine on the long run, cum ar spune englezul. A fost speranta aia „tampita” ca lucrurile, la un moment dat sau macar o data, se vor aranja asa cum imi doresc eu. Asta a fost motorul care m-a facut sa merg mai departe, indiferent de urmari, chiar daca ele au fost pentru mine, de cele mai multe ori, dureroasa. Ce faci cand, analizand trecutul, realizez ca s-a creat un pattern, ca de fiecare data finalul a fost, mai mult sau mai putin, acelasi? Mai speri ca poate fi si altfel? Te consolezi cu ideea ca nu are cum sa fie altfel?

Poate ca toate aceste intrebari, pe care nici eu nu stiu, pana la urma, cui le adresez si de ce, nici macar nu au de ce sa apara in mintea mea. Poate ca n-am motive sa ma ingrijorez si poate ca nimic din ceea ce mi se pare mie ca e nu este de fapt asa. Poate nu este decat frica mea de ciclicitatea asta a lucrurilor. Poate este doar imaginatia mea bogata, poate mult prea bogata uneori, sau poate pesimismul prin care nuante de roz nu se vad… Poate…

Speranta

"Nu trebuie sa-ti pierzi credinta in umanitate. Umanitatea este un ocean; daca cateva picaturi din apa oceanului sunt murdare, asta nu inseamna ca intregul ocean se va murdari."

Mahatma Gandhi